Autoritățile dau asigurări că examenul de Bacalaureat 2026 se va desfășura în condiții bune, în ciuda căldurii care afectează mare parte din țară. Au fost luate măsuri atât pentru organizarea probelor, cât și pentru protejarea elevilor în contextul codului roșu de caniculă.
În centrele de examen au fost stabilite reguli clare de acces, iar candidații vor avea la dispoziție apă potabilă și condiții menite să reducă disconfortul provocat de temperaturile extreme. Absolvenții de liceu vor susține, în perioada 29 iunie - 3 iulie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat din 2026. Dacă ești elev care susține examenul, Euronews România îți spune tot ce trebuie să știi despre Bac 2026.
Măsurile speciale pentru desfășurarea Bacalaureatului 2026, în contextul caniculei
- Comisiilor de examen li se recomandă să folosească, cu prioritate, sălile de clasă dotate cu instalații de climatizare funcționale. Dacă acestea nu sunt disponibile, ar trebui identificate soluții alternative: aparate mobile de aer condiționat, ventilatoare sau alte mijloace tehnice disponibile, cu respectarea condițiilor de desfășurare a examenului.
- Acolo unde nu este posibil, probele ar trebui organizate în săli orientate către partea umbrită și răcoroasă a clădirii;
- Candidații, profesorii și supraveghetorii trebuie să aibă acces permanent la apă potabilă și la asistență medicală dacă situația o impune.
Camelia Lepădat, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a vorbit în direct la Euronews România despre măsurile speciale luate pentru protejarea sănătății elevilor, profesorilor și membrilor comisiilor implicați în examenul național de Bacalaureat 2026, având în vedere atenționările meteorologice care vizează temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat. Aproximativ 130.000 de mii de candidați din toată țara vor susține testările în condiții de caniculă.
Camelia Lepădat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București: „Inspectoratul Școlar al Municipiului București a primit din partea Ministerului Educației și Cercetării adresa oficială prin care se solicită tuturor centrelor de examen (...) să aplice măsurile clare pentru protejarea sănătății și siguranței, atât a candidaților, cât și a profesorilor.”
În București, sunt înscriși să susțină Bacalaureatul peste 17.800 de candidați.
Camelia Lepădat: „În fiecare centru de examen există dozatoare cu apă asigurate prin grija autorităților publice locale din fiecare sector. În unele centre, prin sprijinul primăriilor, au fost distribuite sticle cu apă, astfel încât accesul la hidratare să fie garantat pentru toată lumea și pe toată durata probelor și pe toată durata examenului. De asemenea, li se permite candidaților accesul în săli cu sticle cu apă pentru uz individual. În ceea ce privește confortul termic, avem în vedere utilizarea sălilor în care există deja aparate de aer condiționat. Din păcate, nu există în toate școlile de la nivelul municipiului București, dar acolo unde nu există sisteme fixe de climatizare, încercăm soluții alternative - ventilatoare sau aparate mobile. În măsura posibilităților.”
„Deja, lucrurile acestea se știu: candidații nu au voie să pătrundă în sălile de examen cu materiale ajutătoare, cu notițe, în afară de instrumentele de scris, și niciun fel de instrumente de comunicare cu exteriorul. Aceste reguli, care vor fi, dacă vor fi încălcate, atrag cu sine eliminarea din examen. (...) Toate centrele vor informa candidații cu privire la regulile desfășurării examenului și chiar și despre aceste reguli și măsuri de prevenire a efectelor temperaturilor ridicate. Monitorizăm în timp real condițiile din centrele de examen pentru a nu fi afectată în niciun fel desfășurarea probelor sau starea de bine a candidaților.”, a mai adăugat, în direct la Euronews România, Camelia Lepădat.
