Regatul Unit marchează două decenii de la cele mai grave atacuri teroriste produse pe teritoriul său. Pe 7 iulie 2005, în jurul orei locale 08:50, Londra era zguduită de trei explozii consecutive în metrou, urmată de a patra, într-un autobuz, după doar 56 de minute.
52 de persoane au fost ucise, dintre care 39 au fost la metrou. În plus, aproximativ 700 de persoane au fost rănite. Printre victime au fost și două românce aflate în autobuzul care a sărit în aer într-o piată din centrul Londrei.
Marea Britanie comemorează 20 de ani de la cele mai grave atacuri teroriste
„Astăzi, întreaga țară se va uni pentru a comemora viețile pierdute în atacurile din 7 iulie și pe toți cei ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna. Onorăm curajul demonstrat în acea zi – curajul serviciilor de urgență, puterea supraviețuitorilor și unitatea londonezilor în fața terorii. Cei care au încercat să ne dezbine au eșuat. Am fost uniți atunci și suntem uniți și acum – împotriva urii și pentru valorile care ne definesc: libertatea, democrația și statul de drept”, a declarat prim-ministrul britanic Keir Starmer.
Pe 7 iulie 2005, patru atacatori sinucigași au detonat explozibili în trei trenuri de metrou și într-un autobuz, provocând moartea a 52 de persoane și rănirea altor peste 700. Atacurile au fost revendicate de o grupare afiliată ideologic rețelei Al-Qaida din Pakistan și Afganistan și au marcat un punct de cotitură în abordarea Marii Britanii privind combaterea terorismului.
Cei patru teroriști sinucigași: Mohammad Sidique Khan (30 de ani), Shehzad Tanweer (22 de ani), Hasib Hussain (18 ani) și Germaine Lindsay (19 ani).
Thelma Stober: „Când m-am trezit, eram pe șinele de tren. Eram parțial sub tren, parțial afară. O parte din ușa trenului era pe coapsa mea. Am văzut cadavre care zăceau în jur. Atunci am ridicat mâna și am strigat: Ajutați-mă, ajutați-mă, sunt în viață, nu vreau să mor”.
În aceste două decenii, autoritățile au introdus măsuri sporite de securitate, sisteme de monitorizare și programe de prevenire a radicalizării. Cu toate acestea, mulți britanici spun că rănile rămân încă deschise.
Elizabeth Kenworthy, ofițer de poliție care a îngrijit răniții: „M-am întrebat de ce stă acea persoană cu picioarele pe pervazul ferestrei. Și apoi mi-am dat seama, desigur, că probabil era așa pentru că a fost aruncată în aer. I-am spus că ajutorul este aici, vei fi bine, sunt ofițer de poliție. Mi-am scos jacheta și i-am acordat primul ajutor. Am făcut tot ce am putut pentru ea.”
7 iulie rămâne, în memoria colectivă a Marii Britanii, o zi a doliului, dar și a rezilienței.
Două săptămâni mai târziu, a eșuat o altă tentativă tentativă de atac, pentru că dispozitivele explozive nu au detonat.
