Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Circulară la Interne: reduceți consumul! Angajații trebuie să aprindă tot mai rar lumina, iar aerul condiționat va merge la program

Nicolae Ciucă a cerut în ultima ședință de guvern ca în termen de două săptămâni, instituțiile din subordine să prezinte un plan cu măsurile de reducere a consumului de energie și gaze, iar Ministerul de Interne a răspuns imediat la această solicitare.

Astfel, în ceea ce privește alimentarea cu energie se cere ca în spațiile comune să se utilizeze pe cât posibil iluminatul natural, funcționarea aparatelor de aer condiționat se va face după un orar stabilit de fiecare unitate, care va fi corelat cu evoluția temperaturilor mediului ambiant (temperatura exterioară să fie mai mare de 25 de grade).

De altfel, se va interzice utilizarea aparatelor de aer condiționat cu fereastra deschisă și se va monitoriza permanent consumul de energie electrică de către administratorii/responsabilii de imobile/personalul din serviciul de zi pe unitate și întreruperea funcționării instalațiilor electrice în afara programului.

Printre alte măsuri se regăsesc:

- Se va efectua verificarea periodică a stării tehnice și a modului de funcționare al instalațiilor proprii de alimentare cu energie electrică și se vor remedia în cel mai scurt timp eventualele defecțiuni apărute;

- Se vor înlocui etapizat corpurile de iluminat clasice cu sisteme de iluminare economice - lămpi fluorescente compacte, lămpi cu tuburi fluorescente sau diode emițătoare de lumină.

În ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale/energie termică se iau în vedere următoarele măsuri:

-Se vor efectua verificările tehnice periodice a aparatelor consumatoare de combustibil gazos și reviziile instalațiilor de alimentare cu gaze naturale la termenele scadente prevăzute de reglementările în vigoare.

- Se vor monta termostate de încăpere și/sau robineți cu termostat, după caz pentru eficientizarea consumului de gaze naturale. 

- Se vor efectua reviziile instalațiilor de alimentare cu energie tematică și se vor remedia în cel mai scurt timp eventualele defecțiuni apărute.

Ministerul Afacerilor Interne are peste 120.000 de angajați fiind unu dintre cei mai mari angajatori, după Ministerul Educației.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE