Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Locuri de muncă în perioada studenției. Tinerii lucrează și învață, iar la sfârșitul lunii, primesc și salariu

Învață, lucrează în domeniul pentru care se pregătesc și primesc bursă 3.400 de lei. Sunt 50 de studenți de la Universitatea Științele Vieții din Iași care în această vară și-au găsit serviciul perfect. Universitatea a pus la dispoziție 26 de internship-uri cu bursă, iar alte 24 de locuri au fost oferite de firme. De altfel, 80% dintre absolvenții universității se angajează în domeniul în care s-au specializat.

Vasile Stoleru, prorector Universitatea Științele Vieții, Iași: ”Astăzi o să încercăm să facem cunoștință sau să ne însușim anumite lucrări care sunt strict necesare la cultura de tomate.”

Tinerii lucrează și învață, iar la final de lună primesc și salariu in valoare de 3.400 de lei. Studenții acceptați pe cele 26 de locuri de internship au ocazia să lucreze în domeniu. Fie că e vorba de spitalul clinic pentru animale, de câmp, atelier de producție sau de solar.

Vasile Stoleru, prorector Universitatea Științele Vieții, Iași: ”Fructele de tomate, mai ales care sunt destinate consumului în stare proaspătă trebuie să le recoltăm la maturitate deplină. Ăsta este un fruct ajuns la maturitate pe care noi trebuie să îl recoltăm. Ne interesează consumatorul să vadă că este recoltat proaspăt, după care le așezăm individual în lădițe. Până la următorul tratament, atât. Gata, e suficient.”

Tinerii visează să aibă propriile afaceri în domeniu

Ana Maria Eșanu, studentă la Universitatea Științele Vieții, Iași: ”Este pentru prima dată când particip la internship și este o experiență nouă pe care nu poți să o întâlnești, după părerea mea, în altă parte. Pentru că aici avem domnii profesori care sunt cu noi si ne învață. Poate pe viitor o să îmi deschid propria mea afacere.”

Roșii, ardei, castraveți, vinete sunt câteva dintre legumele recoltate de către studenți. Andrei este unul dintre cei acceptați la internship. Visează la propria fermă și la accesarea fondurilor europene.

Andrei Vasilache Istrate, student în anul III, Universitatea Științele Vieții, Iași: ”În mare parte sunt învățat. Acasă, la țară, tot agricultură am practicat până am venit la facultate. Nu pot spune ca e foarte greu. Ne ajută să ne întreținem, să mai avem un ban de cheltuială, să spunem așa, dar mai mult pentru cunoaștere. Să ne dezvoltăm pentru noi.”

In câmp, la cules de mure, i-am găsit pe Geanina și Paul.

Geanina Gângă, studentă la Universitatea Științele Vieții, Iași: ”Murele trebuie să fie negre, fără pete roșii și in stare bună. Mai sunt și spini. Trebuie sa avem răbdare. Este o oportunitate foarte mare. Eu nu am fermă acasă ca să pot să fac practică în domeniu și astfel am această oportunitate să învăț mai multe.”

Paul, student la Universitatea Științele Vieții, Iași: ”M-am înscris în acest program deoarece am venit să învăț unele lucruri. Decât să stau acasă, să nu fac nimic, am venit aici. Toată lumea spune ca agricultura e o muncă grea, dar, dacă faci asta cu pasiune, nu simți. Strâng o suma de bani, după aia mă mai descurc în timpul anului.”

80% dintre absolvenți își găsesc un loc de muncă în domeniu

Programul de internship ține două luni de zile. Pe lângă cei 26 de studenți acceptați de universitate, alți 24 lucrează la privat.

Vasile Stoleru, prorector Universitatea Științele Vieții, Iași: ”Programul de internship este dedicat în primul rând să desfășoare activități practice pe domeniu pentru care ei se pregătesc.”

Gerard Jităreanu - rectorul Universității Științele Vieții Iași: ”În momentul in care vor merge la un interviu de angajare, dacă se angajează undeva, sigur ca în CV-ul lor o să apară și aceste stagii de internship și acest lucru este benefic pentru ei.”

Potrivit unui sondaj realizat de cei de la Universitatea Științele Vieții din Iași, 80 la sută dintre absolvenți își găsesc un loc de muncă în domeniu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE