Aș încerca la început să împart categoriile de concerte. Sunt concerte la care mergi pentru că vrei să asculți muzică, sunt concerte la care mergi pentru că trebuie să fii acolo și este o a treia categorie, mult mai rară: concerte la care mergi pentru că realizezi, brusc și fără nicio avertizare, că ai trăit în muzica aceea toată viața ta.
Kraftwerk va fi pe 22 iulie la Arenele Romane. Din punctul meu de vedere, arheologia bate, în cazul Kratfwerk, muzica.
Problema cu a fi prea inteligent
Am ascultat pentru prima dată „Computer World" în 1982, din joacă, într-a șasea la ora de muzică, pe un pick-up rusesc, „Rapsodia”. Probabil cel mai junghi pick-up pe care-l puteai cumpăra din comerțul socialist. Albumul avea doar un anișor. Era proaspăt. Și părea S.F. ieftin, niște nemți prea serioși făceau muzică despre calculatoare dintr-o confuzie fundamentală despre ce înseamnă să fii cool. Eram adolescent și absolut convins că înțeleg lumea mult mai bine decât o făceau ei în 1981.
Problema e că eram idiot. Exact, pentru că nu am înțeles că e o muzică pentru 2026. Calculatorul era un pretext pentru a afla că, la momentul ăla, nu existam încă în forma în care aveam să exist. Complicat, deși totul pare atât de liniar și simplu.
„Computer World" vorbea despre cum tehnologia te transformă pe tine în altceva. „Computer Love" ne-a spus cum iubirea devine date, cum emoțiile se transformă-n informație care poate fi stocată, analizată, optimizată. Ralf Hütter cânta cu o voce robotică „I call this number / For a data date", iar eu credeam că e o metaforă. Nu era metaforă. Era Tinder, doar că Tinder nu exista încă și nu avea să existe încă vreo trei decenii și jumătate.
„Computer World" e un album despre ce se întâmplă când tehnologia nu mai e un instrument ci devine mediul în care trăiești, ca apa pentru pești. „Computer Love", „Home Computer", „It's More Fun to Compute", titlurile păreau naive în 1981, părea că niște ingineri germani încearcă să facă muzică pop despre hobby-ul lor „nerd”. Kraftwerk nu erau naivi. Erau terifiați și fascinați în același timp și mascau groaza în ritmuri.
Ironia ca formă de rezistență
Kraftwerk făceau pe roboții. Costumele identice, mișcările sincronizate, vocile procesate să sune mecanic. Toată lumea știe asta. Ce nu toată lumea înțelege e că ei făceau pe roboții ironic. Se uitau la industria muzicală care voia artiști previzibili și controlabili și spuneau: „poftiți, aveti aici roboți, e asta ce doreați?"
Doar că lucrurile s-a întors împotriva lor într-un mod pe care probabil nici ei nu-l anticipaseră complet. Pentru că industria a spus: „da, de fapt chiar asta vroiam" și a transformat ironia lor în blueprint. Acum avem idoli virtuali, avataruri AI care cântă, influenceri creați algorithmic. Kraftwerk satirizau viitorul, iar viitorul a luat satira lor ca pe un plan de afaceri.
Și uite asta e partea care îmi dă fiori: când mergi la un concert Kraftwerk în 2026, ei încă fac pe roboții. Doar că acum cum nu mai e ironie, e nostalgie.
De ce trebuie să mergi
Pe 22 iulie la Arenele Romane o să asculți muzică făcută acum patruzeci și ceva de ani de niște nemți care înțelegeau lumea din 2026 mai bine decât o înțelegem noi care trăim în ea. O să dansezi pe ritmuri care profetizau exact modul în care o să ajungi să trăiești. O să realizezi că Spotify-ul care-ți cunoaște gusturile mai bine decât le cunoști tu, Instagram-ul care-ți vinde frumusețea înapoi ca produs, LinkedIn-ul unde te vinzi tu însuți ca marfă, toate astea erau în „Computer World", doar că noi nu am știut să le vedem.
Kraftwerk sunt importanți pentru că au prezis viitorul și l-au făcut dansabil. Au luat distopia și au pus-o pe un beat care-ți rămâne în cap săptămâni întregi. Au făcut groaza atât de atractivă încât nu mai poți rezista.
Când Ralf Hütter o să cânte „We are the robots", o să dansezi. Și-n timp ce dansezi, o să realizezi că el nu vorbește despre viitor, vorbește despre tine, acum, aici. E muzica pe care roboții ca noi o ascultă în drum spre o apocalipsă care arată „suspiciously” similar cu o luni obișnuită.
Așa că du-te. Du-te pentru că mergi la o întâlnire cu versiunea ta din trecut care încă mai credea că tehnologia e un instrument pe care-l poți pune jos când vrei. Du-te pentru că „The Model” ești tu. Du-te pentru că „Computer Love” e singurul tip de iubire pe care-l mai înțelegi cu adevărat.
Du-te și dansează în timp ce îți dai seama că tot ce ți-au spus acum patruzeci de ani s-a întâmplat exact cum au zis. Doar că sună mai bine decât te-ai fi așteptat.
