Ultimele mișcări geopolitice ale SUA devin problematice pentru Rusia lui Vladimir Putin, un stat care aspiră să fie un actor global și o mare putere. Rând pe rând, fie conjunctural, fie punctual, acțiunile americane slăbesc poziția strategică a Federației Ruse.
Aliații strategici ai Kremlinului dispar sau își pierd influența, lăsând Rusia într-o poziție mai vulnerabilă. Se ridică astfel întrebarea: dispare odată cu acești aliați și șansa Kremlinului de a se afirma ca putere globală și dorința lui Putin de a-și reafirma rolul de mare putere pe scena internațională?
Iran: vulnerabilizarea ultimului aliat regional
Iranul este afectat de proteste și tensiuni sociale care au început în decembrie 2025 și au dus la moartea a aproximativ 2.500 de persoane (14 ianuarie 2026), potrivit activiștilor. Un atac al SUA asupra Iranului este considerat probabil și ar putea avea loc în perioada următoare.
Ce ar însemna căderea regimului ayatollahului Ali Khamenei, aflat la putere din 1989, pentru Rusia lui Putin?
Iran este principalul furnizor extern de arme pentru Rusia în războiul din Ucraina: dronele Shahed, rachete balistice cu rază scurtă Fath 360, sisteme sol aer și muniție pentru front. Schimbarea regimului ar vulnerabiliza Rusia, care și-ar pierde ultimul aliat strategic din regiune și ar distruge axa Rusia–Iran.
Consecința directă ar fi o pierdere majoră în capacitatea Rusiei de a ataca infrastructura critică din Ucraina cu drone. Înlocuirea producției iraniene în termeni de timp și volum ar fi extrem de dificilă.
America Latină: lovitura venezueleană
Căderea regimului lui Nicolás Maduro afectează Rusia atât din punct de vedere geopolitic, cât și economic. Maduro, apropiat al lui Vladimir Putin, facilita Rusiei exploatarea resurselor petroliere ale Venezuelei.
Una dintre cele mai mari companii petroliere ruse, Rosneft, deținea în Venezuela o prezență semnificativă, investind în explorare și exploatare petrolieră. Din cauza sancțiunilor occidentale impuse Rusiei, compania a transferat ulterior controlul asupra activelor externe, inclusiv a celor din Venezuela, către Roszarubezhneft, o companie de stat. Această decizie a avut ca scop protejarea investițiilor și continuarea exploatării resurselor fără a încălca restricțiile internaționale.
Preluarea puterii de către vicepreședinta Venezuelei, considerată mai apropiată de administrația americană, creează incertitudine asupra viitorului acestor investiții. Moscova a reacționat rapid, declarând că:
„Rusia revendică dreptul de proprietate asupra activelor petroliere pe care le dezvoltă în Venezuela”.
Dincolo de interesele economice, apropierea de regimul Maduro oferea lui Putin influență directă în emisfera vestică și reprezenta un cap de pod anti-SUA în America Latină, demonstrând că Rusia poate proiecta putere chiar în proximitatea Statelor Unite.
Pentru Rusia, căderea regimului Maduro înseamnă marginalizarea din emisfera vestică, reafirmarea dominației regionale a SUA și pierderea unui aliat strategic major.
Orientul Mijlociu. Siria: lovitura strategică în Mediterană
Pe 8 decembrie 2024, în urma unei ofensive fulger a forțelor rebele, regimul lui Bashar al-A
ssad a căzut după 24 de ani de putere. Rusia era principalul său aliat.
Căderea regimului reprezintă o lovitură strategică majoră pentru Moscova, mult mai serioasă decât pierderea Venezuelei. În primul rând, vorbim despre pierdere militară directă. Siria găzduia cele mai importante baze militare ruse din afara teritoriului național: baza aeriană Hmeimim lângă Latakia și baza navală Tartous.
• Hmeimim este principalul hub aerian al Rusiei în Orientul Mijlociu, găzduind avioane de luptă, sisteme antiaeriene S-400 și comandamentul operațiunilor ruse din Siria.
• Tartous, moștenire din epoca sovietică, este singura bază navală rusă din Marea Mediterană, permițând reaprovizionarea flotei, mentenanță și prezență navală permanentă.
Pierderea acestor baze pune în pericol singurul avanpost militar rus din afara spațiului ex-sovietic și slăbește capacitatea Moscovei de a contracara influența NATO în Mediterană. Mai mult, căderea lui Assad demonstrează că Rusia nu a fost capabilă să ofere protecție unui aliat apropiat, în ciuda relațiilor strânse dintre lideri.
De la ambiții globale la rol regional
După pierderea Siriei, Venezuelei și posibil a Iranului, Rusia ar demonstra că își protejează aliații doar declarativ, fără a putea interveni efectiv. Acest lucru ar transmite un mesaj clar celorlalți parteneri: încrederea în protecția Moscovei ar fi erodată.
Proiecția de forță pe care Putin și-a dorit-o de ani de zile ar dispărea treptat. Pierderea aliaților și imposibilitatea de a interveni ar arăta că Rusia nu are resursele necesare pentru a-și menține statutul de mare putere. Rolul său global s-ar reduce, iar Rusia ar rămâne cu un rol mai degrabă regional, cu o dependență sporită față de China, singurul aliat puternic rămas.
