Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Încondeiatul ouălor, tradiție străveche de Paște, dusă mai departe de copiii dintr-o localitate din Iași

Într-o localitate din Iași, copiii sunt învățați cum să încodeieze ouăle. Ideea unor astfel de ateliere aparține preotesei din sat care a vrut să-i inițieze pe copii în acesată tradiție straveche. Copiii își aleg întâi modelul pe care vor să-l picteze, trasează linii cu creionul, iar apoi cu ajutorul unui instument din lemn înmuiat în ceară desenează oul.

În comuna Focuri peste 40 de copii îmbrăcați în straie populare s-au strâns pentru a încondeia ouă.

”Am făcut o cruciuliță și niște modele mai interesante. Am folosit galben, acum umplu patrățelele și după o să pun roșu, iar după o să.mai umplu aceste ovale și o să îl pun în negru”, spune o fată.

Sunt mulți pași care trebuie respectați. De la golirea oului, la trasat linii cu chișița înmuiată în ceară și până la pus în culoarea.

”Cel mai greu este când extragi din el conținutul. Poate să se spargă. Sunt ouă la care poți să lucrezi și 24 de ore la el. Îmi place deoarece simt sentimentul de Paște si e fericirea aceea când vine Paștele si mai ales seara la Denii”, a explicat o altă fată.

Copiii care vin deja de câțiva ani la ateliere, încondeiază ouă de struț.

”E foarte mare, e greu de făcut că nu poți să îl ții în mână. Trebuie să ai grijă cum tragi liniile, trebuie să le tragi drepte, trebuie să măsori. E frumos să înveți lucruri noi”, a mai spus o fetiță.

Atelierele au prins viață în urmă cu cinci, atunci când preoteasa din sat a creat un cor pentru Crăciun. Pentru că nu toți aveau voce a făcut ateliere cu diverse activități, printre care și încodeiatul ouălor.

Ana Ciuclea, inițiator proiect: ”Îmi doream să le dau acel ceva la care fiecare copil sa aibă un produs finit și să se bucure cu adevărat de munca lui. Și am ajuns de a lucra cu 10-12 copii în urmă cu patru, cinci ani la ateliere, până când avem 40-50 de copii în întâlnirile săptămânale.”

Ouăle încodeiate în ateliere vor fi expuse și vândute. Cu banii strânși, copii vor putea merge în vacanță la mare sau la munte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE