Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

IAȘI | Început de școală cu donații pentru 10 mii de copii

Publicat de: Euronews

Doar un părinte din trei își trimite copiii la școală cu haine și încălțăminte noi anul acesta. Asta arată cifrele unui sondaj realizat de o bancă în parteneriat cu un comparator financiar. În regiunea Moldovei, spre exemplu, peste 10 mii de copii sunt în această situație.

Salvarea a venit din donații strânse la festivalul INIMO care a adunat, la Iași, unii dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară. În aceste zile, elevii primesc rechizite, haine și încălțăminte.

Copii au ajuns încă de la primele ore ale dimineții în unul dintre locurile special amenajate de unde vor primi cele necesare începerii noului an școlar. Până acum, au venit 60 de copii din comuna Schitu Duca, însă până la sfârșitul zilei vor fi 400 de copii.

Părintele Dan Damaschin este cel care a organizat festivalul INIMO, o campanie prin care își dorește ca fiecare copil să înceapă noul an școlar cu îmbrăcămintea și rechizitele potrivite.

Sursă foto: INIMO / Facebook

Copiii provin din familii defavorizate ai căror părinți nu și-ar fi permis să cumpere toate aceste lucruri noi pentru începutul școlii. Sunt părinți care nu au loc de muncă sau au un singur salariu și le este mult mai greu. Este vorba despre familii cu copii numeroși, pentru care, în cadrul festivalului s-au strâns si donații.

Proiectul INIMO a început acum mai bine de 10 de ani, când au fost ajutați 200 de elevi. Acum a ajuns la 10.228 de copii din regiunea Moldovei, care primesc ajutor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE