Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

General german: ”Rusia suferă pierderi enorme de oameni şi echipamente în războiul din Ucraina”

Rusia suferă pierderi enorme de oameni şi echipamente în războiul din Ucraina, iar armata ei va ieşi slăbită din acest conflict, a declrat generalul Christian Freuding, unul dintre principalii consilieri ai ministrului german al apărării Boris Pistorius. Într-un interviu acordat cotidianului german Süddeutsche Zeitung, oficialul militar german, care coordonează sprijinul militar pentru Ucraina în cadrul Bundeswehr, a precizat că peste 300 de mii de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi atât de grav încât nu mai pot fi mobilizaţi în război. Totodată, generalul Christian Freuding a confirmat o evaluare a serviciilor de informaţii americane potrivit cărora, de la începutul invaziei în Ucraina în februarie 2022, ruşii au pierdut un număr de mii de tancuri şi vehicule blindate. Generalul german a adăugat că ruşii încă reuşesc să recruteze personal, printre altele prin aducerea de deţinuţi de drept comun pe linia frontului.

Pe de altă parte, Christian Freuding a recunoscut că Rusia demonstrează o capacitate de rezistenţă mai mare decât ceea ce au evaluat ţările occidentale la începutul războiului.”Nu am văzut sau nu am vrut să vedem că rușii sunt capabili să continue să se aprovizioneze de la aliaţii lor, fie că este vorba de Coreea de Nord, China sau alte statele care refuză să se alinieze la poziţiile Occidentului (Brazilia, India şi Africa de Sud)”, a mai spus oficialul militar german. Potrivit France Presse, preşedintele Vladimir Putin a indicat recent că Rusia a reuşit să recruteze voluntar 486 de mii de soldaţi pentru armată în 2023. De asemenea, el a promis că va continua să consolideze capacităţile militare ale armatei, în timp ce Rusia şi-a îndreptat economia spre efortul de război şi este suspectată că a primit mari cantităţi de muniţie din Coreea de Nord.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE