Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ford pleacă de pe piața auto din Rusia. Cui i-a vândut acțiunile cu doar un euro

Producătorul american de automobile Ford a anunțat miercuri că și-a vândut participația de 49% pe care o avea în cadrul societății mixte Sollers Ford și astfel a încheiat procesul prin care a ieșit de pe piața din Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Un reprezentant al Ford a precizat că pachetul de 49% din acțiunile companiei Sollers Ford va fi transferat în schimbul sumei de un euro. Grupul american va păstra, însă, însă opțiunea de a răscumpăra acțiunile în decurs de cinci ani, „dacă situaţia globală se va modifica”, relatează publicația Bloomberg, citată de Agerpres.

Ford își suspendase operațiunile pe piața din Rusia, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Constructorul american de a pleca din Rusia a luat această decizie, după ce măsuri similare au fost aplicate de rivalii Toyota Motor Corp., Nissan Motor Co. şi Mercedes Benz AG.

Afacerile Ford din Rusia sunt mici și au înregistrat o scădere în ultimii trei ani. Datele oficială arată că în 2021 pe piaţa din Rusia au fost vândute doar 22.000 de vehicule marca Ford, cifră care include şi automobilele marca Ford produse de companiile afiliate.

De altfel, grupul american a decis în 2019 să-și închidă cele trei uzine din Rusia. Astfel, Ford s-a retras de pe o piață pe care s-a impus ca pionier, invocând un proces mai amplu de restructurare a operaţiunilor europene în pierdere. Acea decizie a fost luată în condiţiile în care încetinirea economică şi sancţiunile occidentale au înrăutăţit perspectivele de creştere.

De altfel, în luna martie, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor. Ford şi Ford Otosan speră ca procesul de transfer al proprietăţii să fie finalizat în cel de-al treilea trimestru al anului 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE