Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Filmul „Poor Things” ia Leul de Aur. Peter Sarsgaard și Cailee Spaeny au luat premiile pentru cei mai buni actori

Filmul „Poor Things” regizat de grecul Yorgos Lanthimos a luat Leul de Aur, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Veneția. Premiile pentru actorie au ajuns la americanii Cailee Spaeny și Peter Sarsgaard. Puțini artiști de la Hollywood au apărut însă pe covorul roșul din cauza grevei care afectează cinematografia din Statele Unite.

Comedia gotică „Poor Things” a fost creată după romanul cu același nume scris de Alasdair Gray și publicat în 1992. Filmul a cucerit publicul cu o poveste incredibilă. Copilă, dar cu un corp de adult, personajul principal, Bella Baxter, devine din ce în ce mai independentă și entuziasmată de experimentele sale sexuale în timp ce face o călătorie printr-o versiune suprarealistă a Europei secolului al XIX-lea. Actrița Emma Stone, care interpretează rolul principal, nu a participat la gala din Veneția, la fel ca și mulți alți colegi de pe platoul de filmare.

Yorgos Lanthimos, regizor: ”Vreau să spun câteva cuvinte, în speranța că vor apărea și rezultate în curând. (Mulțumesc n.r.) actorilor minunați care au făcut parte din distribuție, nici ei nu pot sărbători alături de noi. Sper că ni se vor alătura în curând.”

Peter Sarsgaard a primit Cupa Volpi pentru cel mai bun actor pentru rolul său din filmul „Memory”. În discursul său, el a vorbit despre impactul negativ pe care îl poate avea inteligența artificială asupra cinematografiei. Este și unul dintre motivele pentru care actorii și scenariștii de la Hollywood au intrat în grevă pentru prima dată în ultimii 43 de ani.

Peter Sarsgaard, actor: ”Toate problemele legate de salarizarea echitabilă sunt importante, dar cea care mi-a rămas în minte este problema privind inteligența artificială. Este terifiant, pentru că munca pe care o facem este despre conexiune. Această sacralitate, această experiență sfântă de a fi om va fi cedată roboților și celor opt miliardari care le dețin.”

Cailee Spaeny a fost declarată cea mai bună actriță. Ea a interpretat rolul festei soții a lui Elvis Presley în filmul „Priscilla”.

Cailee Spaeny, actriță: Priscilla a avut încredere în mine, mi-a încredințat un rol cu adevărat complex, subtil, dificil și personal. Am fost copleșită de responsabilitatea de a încerca să onorez această parte delicată a vieții ei.”

În acest weekend s-a încheiat ediția cu numărul 80 al Festivalului de film din Veneția. De obicei, evenimentul prezintă și marii favoriți la Oscar. Opt din ultimele 11 premii pentru cel mai bun regizor au fost acordate pentru filme care au debutat în Veneția.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE