Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Fără amenzi pentru problemele TollRo. Radu Miruță a semnat ordinul care îi protejează pe utilizatori

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii sistemului TollRo nu pot fi sancționați atunci când nu își pot îndeplini obligațiile de plată din cauza unor disfuncționalități ale platformei.

Decizia vine chiar în ziua în care noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică a devenit operațional. Potrivit ministrului, prevederea a fost introdusă în normele de aplicare pentru ca șoferii care încearcă să își achite tariful, dar întâmpină probleme tehnice, să nu fie sancționați pentru o situație care nu le este imputabilă.

„Nu voi accepta vreodată ca oamenii nevinovați să fie sancționați”, a declarat Radu Miruță, precizând că soluția a fost găsită în cadrul legislativ existent, fără modificarea legii care reglementează sistemul.

TollRo a fost lansat la 1 octombrie și se aplică vehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, destinate transportului de marfă, precum și unor vehicule de transport mixt. Tariful este calculat în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, norma de poluare și tipul de drum.

În primele 12 ore de funcționare, platforma a înregistrat aproximativ patru milioane de accesări, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule. Au fost emise peste 45.000 de tichete de rută și efectuate mai mult de 60.000 de plăți. Volumul foarte mare de accesări și tranzacții a dus însă la apariția unor probleme tehnice.

CNAIR a anunțat că, până la remedierea acestora, nu va aplica sancțiuni utilizatorilor care nu au putut achiziționa tariful TollRo din cauza disfuncționalităților platformei. Compania precizează că problemele au vizat, printre altele, transmiterea unor notificări prin e-mail și interconectarea cu procesatorul de plăți.

TollRo poate fi utilizat prin portalul și aplicația mobilă dedicate, iar tariful poate fi achitat fie în avans, printr-un tichet de rută, fie în funcție de distanța parcursă, prin intermediul portofelului electronic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE