Elon Musk a declarat joi că vrea ca megaracheta Starship să efectueze prima călătorie fără echipaj uman pe Marte la sfârșitul anului 2026. Fondatorul companiei Space X a făcut acest anunț, la două zile după cel mai recent eșec înregistrat într-o serie de zboruri de testare ale noii sale nave spațiale.
Miliardarul a prezentat un calendar detaliat al dezvoltării rachetei Starship într-un videoclip publicat online de compania sa de rachete. Cu doar o zi înainte, Elon Musk a părăsit administrația președintelui american Donald Trump în calitate de lider al unei campanii tumultoase de reducere a birocrației guvernamentale, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.
De altfel, Musk anunțase că vrea să-și reducă implicarea în Administrația americană pentru a se concentra mai mult asupra diverselor sale afaceri, inclusiv asupra companiei spațiale SpaceX și a producătorului de automobile electrice și baterii Tesla.
De ce vrea Elon Musk să trimită o rachetă pe Marte până la sfârșitul lui 2026
De asemenea, Musk a recunoscut că îndeplinirea obiectivului de a trimite un vehicul spațial spre Marte va depinde de capacitatea rachetei Starship de a îndeplini o serie de performanțe tehnice dificile în timpul testelor de zbor, în special o manevră de realimentare post-lansare, pe orbita Pământului.
Sfârșitul anului 2026 ar coincide cu o fereastră mică de lansare care apare o dată la doi ani. Este vorba despre momentul în care Marte și Terra se aliniază în jurul Soarelui, situație ce ar permite cea mai scurtă călătorie între cele două planete. Călătoria ar dura între șapte și nouă luni.
Musk estimează că șansele ca racheta Starship să fie gata pentru fereastra de lansare către Marte din 2027 sunt de 50%-50%. Dacă termenul nu va fi respectat, compania SpaceX va fi nevoită să amâne ambițiosul proiect cu încă doi ani, a avertizat antreprenorul într-un videoclip recent.
Primul zbor interplanetar al Starship nu ar urma să transporte astronauți, ci un echipaj format din roboți umanoizi Optimus, fabricați de Tesla. Adevărata provocare umană va veni, cel mai devreme, în cadrul celei de-a doua sau a treia misiuni, când Musk speră să trimită primii coloniști pe Planeta Roșie.
Obiectivul pe termen lung: lansarea a 1.000 până la 2.000 de nave spațiale la fiecare doi ani, pentru a construi o colonie autosustenabilă pe Marte.
NASA vrea ca oamenii să revină pe Lună
Între timp, NASA vizează un alt reper important: revenirea oamenilor pe Lună. Cu ajutorul aceleiași rachete Starship, agenția americană vrea să trimită un nou echipaj lunar cel mai devreme în 2027, la mai bine de jumătate de secol de la ultima misiune Apollo. Aceasta ar fi o etapă-cheie pentru pregătirea unei viitoare misiuni cu echipaj spre Marte, undeva în jurul anilor 2030.
Musk, un susținător al explorării marțiene, și-a propus inițial să trimită o primă misiune fără echipaj pe Marte în 2018 și chiar spera ca un prim echipaj uman să ajungă acolo până în 2024 — obiective care s-au dovedit, până acum, mult prea optimiste.
Marți seară, fondatorul SpaceX ar fi trebuit să susțină un eveniment livestream intitulat „Drumul către o viață multiplanetară”, transmis din complexul Starbase din Texas, după al nouălea zbor de testare al rachetei Starship. Însă prezentarea a fost anulată pe neașteptate după ce prototipul Starship s-a dezintegrat în aer, la circa 30 de minute de la lansare, după ce a parcurs doar jumătate din traiectoria prevăzută.
Incidentul reprezintă al treilea eșec consecutiv al Starship în acest an. În testele din ianuarie și martie, rachetele au explodat la scurt timp după lansare, provocând dispersia unor resturi spațiale deasupra Mării Caraibilor și generând haos în traficul aerian regional, fiind necesare devieri de zbor pentru zeci de aeronave comerciale.
Cu toate acestea, Musk s-a arătat optimist. La scurt timp după incident, a transmis un mesaj pe platforma X, afirmând că testul a furnizat „o mulțime de date valoroase” și a promis un ritm de lansări mai alert în perioada următoare.