Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elevii români, atrași de studiile în străinătate. Care sunt cele mai căutate facultăți

Olanda rămâne una dintre țările preferate de elevii români atunci când vine vorba de studiile universitare. În top revine și Marea Britanie. În acest an, numărul dosarelor depuse a crescut cu 60 la sută, față de februarie 2023. Unul dintre motive ar fi bursele oferite de universități pentru studenții europeni. Tot mai mulți tineri se orientează spre instituțiile de învățământ superior din afara țării, atrași de gama mai largă de internshipuri disponibile acolo. 

Bogdan Balcan este din Roman, județul Neamț. Își dorește să studieze în străinătate, motiv pentru care nu a stat pe gânduri atunci când a aflat că, la Iași, la mai puțin de o sută de kilometri distanță, este organizat un târg educațional cu reprezentanți ai unor universități din afară.

Bogdan Balcan, elev în clasa a XI, Colegiul Național Roman Vodă, Roman, jud. Neamț: ”Am ajuns la concluzia că la facultățile din afară am mai multe oportunități decât în România. Aș prefera să merg pe partea nordică, Olanda, Finlanda, dacă se ivește ceva, poate Germania. Se pune mai mult accent pe practică decât pe teorie, am mai multe oportunități. Poți întâlni mai multe persoane, mai multe relații. În România, sistemul, din păcate, este un pic mai învechit.”

Informații despre studiile universitare din Olanda le-a primit de la Alexandru, profesor acum la Universitatea Fontys, dar care, în urmă cu un deceniu a fost și el în locul celor caută acum programe de studiu în afară.

Olada, cea mai populară țară pentru elevii români

Olanda este printre primele țări la care se gândesc elevii români care vor să studieze în afara țării. 

Alexandru Ion, profesor universitar, Universitatea Fontys, Olanda: ”Probabil pentru că oferim foarte multe programe în limba engleză și sunt accesibile tuturor. Fiecare program de studiu se adaptează cerințelor pieței de muncă. Ce au nevoie companiile, noi încercăm să le oferim studenților să studieze, sa fie cât mai aproape de ce cere piața muncii. 

 Alexandra Bădescu, coordonator târg educațional: ”Pentru Olanda, copiii merg acolo să studieze computer science, psychology, business, dar mai sunt și alte domenii destul de interesante pe care elevii din România le aleg. Cum ar fi biologie marină sau design de bijuterii.”

Miruna și Dragoș sunt și ei în căutarea unei universități care să pună accent pe internship, iar Olanda și Finlanda sunt pe lista lor scurtă de țări luate în calcul.

Miruna Tănasă, elevă, clasa a XI-a, Liceul de Informatică "Grigore Moisil", Iași: ”Din ce am observat până acum, este că cele din afară îmi oferă mai multe internship-uri, posibilitatea de a lucra în timpul facultății, de a lucra pe domeniul pe care mi-l aleg în facultate.”

Dragoș Hulpan, elev în clasa a XI-a, Liceul de Informatică "Grigore Moisil", Iași: ”Nu există taxe de studii pentru cetățenii europeni și pentru că am auzit că e o țară cu un nivel de trai foarte bun. Sau Olanda pentru că au un sistem foarte bun de învățământ universitar. Aș rămâne în străinătate pentru că ăsta este și unul dintre motive pentru care aș pleca la o facultate în străinătate ca să mă stabilesc într-o țară acolo.”

Alexandra Bădescu, coordonator târg educațional: ”Deși Olanda rămâne în top, UK revine din urmă. Anul acesta, în februarie am înregistrat o creștere de 60 a aplicațiilor pentru Marea Britanie, acest lucru datorăndu-se faptului că universitățile , o parte din ele, au păstrat taxa de 9250 de lire, iar alte universități acordă burse astfel încât să se ajungă la această. Taxă.”

Irlanda, Italia și Spania sunt și ele pe lista țărilor preferate de elevii români. Cei din domeniu recomandă elevilor să înceapă căutarea cu aproximativ doi ani înainte, pentru a avea timp să găsească programul potrivit. Pot merge în tabere în care să vadă campusurile sau să vorbească cu profesorii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE