Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românii stabiliți în Spania ar putea obține dublă cetățenie. Negocierile, într-o fază „avansată”

Românii stabiliți în Spania ar putea obține dublă cetățenie, un acord în acest sens fiind negociat de oficialii celor două țări. În momentul de față, cei care vor să dobândească cetățenia spaniolă sunt nevoiți să renunțe la cea română.

Românii stabiliți în Spania ar putea obține dublă cetățenie

Negocierile pentru dubla cetățenie au început în noiembrie 2022, când cele două guverne, conduse de Nicolae Ciucă și Pedro Sanchez, au organizat o ședință comună.

„Vă pot confirma doar că ne aflăm într-o fază avansată a negocierilor, a declarat, vineri, ambasadorul George Gabriel Bologan, pentru Ziarul Românesc.

„Partenerii spanioli au înțeles importanța temei pentru comunitate și au manifestat deschidere. Anunțul că se va ajunge la un Acord a fost făcut cu ocazia primului summit guvernamental dintre România si Spania de la Castellon în 2022”, potrivit sursei menționate.

Conform datelor Institutului Național de Statistica spaniol, numărul românilor rezidenţi în Spania era de 629.755 de persoane la 1 ianuarie 2023, a transmis Ambasada României în Regatul Spaniei.

„Românii din Spania ar putea obține dublă cetățenie, un acord în acest sens fiind negociat de România și Spania. Asta ar însemna că românii din Spania vor putea solicita cetățenia spaniolă fără să mai fie obligați să renunțe la cea română, așa cum se întâmplă în prezent”, se arată într-un mesaj transmis, vineri, de către prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina de Facebook a Partidului Național Liberal.

Deținerea cetățeniei spaniole permite obținerea unor slujbe în administrație, ordine publică sau educație, posturi la care rezidenții nu au acces.

Orașele României se împuținează. Tinerii români au plecat în Spania, Marea Britanie, Italia sau Spania

De mai bine de 10 ani, orașele României pierd din populație în ritm mai ridicat decât media națională. Motivele țin de scăderea demografiei și de migrația economică, iar fenomenul nu pare că se va opri în curând.

Dacă ne uităm la vârsta populației, observăm că tinerii sunt tot mai puțini. Spre exemplu, în zona București-Ilfov, numărul persoanelor de 20-34 de ani era aproape 600.000 în 2011. Zece ani mai târziu, a ajuns la 400.000, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Milioane de români, în principal tineri, în ultimii ani, au migrat preponderent către Marea Britanie, Italia, Spania și Germania.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE