Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ce urmează în privința celor 231 de milioane de euro, bani din PNRR, după decizia luată de Curtea Constituțională

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, spune că „va depune toate eforturile diplomatice” pentru ca România să salveze cele 231 milioane de Euro, bani din PNRR, după ce Curtea Constituțională a decis că pensiile magistraților pot fi tăiate.

„S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților (...) E o schimbare majoră într-unul dintre cele mai sensibile capitole de reformă și un moment de cotitură în discuția despre echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii din România.”, a scris Dragoș Păslaru, pe Facebook, imediat după decizia Curții Constituționale.

Pîslaru: „Voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale”

Ministrul a anunțat că în orele următoare va avea discuții cu oficialii europeni cu privire la actuala situație a României.

„Odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, vom putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate de România în cadrul PNRR.

Urmează apoi transmiterea oficială către Comisia Europeană a acestei dovezi, pentru care vom cere reanalizarea a cererii de plată nr. 3.

Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită de 28 noiembrie, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de Euro, bani europeni nerambursabili.”, a spus Pîslaru.

Și premierul Ilie Bolojan a anunțat, potrivit unui mesaj al Guvernului după deczia CCR, că „din acest moment vom face demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme.”

CCR a  decis că tăierea pensiilor speciale este constituțională

Curtea Constituțională a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției (ÎCCJ) pe modificarea unor legi privind pensiile magistraților. În concluzie, judecătorii au decis că legea este constituțională, după ce au amânat verdictul de cinci ori.

Potrivit surselor Euronews, primul vot a avut loc în legătură cu sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), iar cinci din cei nouă judecători au votat pentru respingerea trimiterii la această instanță. Apoi a avut loc votul pe fondul problemei, iar sesizarea de neconstituționalitate a ICCJ a fost respinsă cu 6-3.

Potrivit legii adoptate anul trecut, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate. Premierul guvernului României a spus marți, într-un interviu acordat TVR, că speră că CCR va lua o decizie „în al 12-lea ceas”. Ilie Bolojan a amintit că România ar putea pierde 231 de milioane de euro din jalonul PNRR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE