Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ilie Bolojan, după decizia CCR: „Reforma pensiilor speciale a fost cerută cu insistență de societatea românească și reușim un pas mare spre echitate”

Premierul Ilie Bolojan a salutat decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, pe care o consideră un pas important spre reformarea pensiilor speciale și recuperarea fondurilor din PNRR aferente acestui jalon. Curtea a stabilit că modificările sunt constituționale, respingând sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție după mai multe amânări ale verdictului.

„Prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților. Ea confirmă corectitudinea demersului Guvernului României. Reforma pensiilor speciale a fost cerută cu insistență de societatea românească și reușim un pas mare  spre echitate. Totodată, din acest moment vom face demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme”, a comunicat Guvernul.

CCR a  decis că tăierea pensiilor speciale este constituțională

Curtea Constituțională a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției (ÎCCJ) pe modificarea unor legi privind pensiile magistraților. În concluzie, judecătorii au decis că legea este constituțională, după ce au amânat verdictul de cinci ori.

Potrivit surselor Euronews, primul vot a avut loc în legătură cu sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), iar cinci din cei nouă judecători au votat pentru respingerea trimiterii la această instanță. Apoi a avut loc votul pe fondul problemei, iar sesizarea de neconstituționalitate a ICCJ a fost respinsă cu 6-3.

Potrivit legii adoptate anul trecut, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate. Premierul guvernului României a spus marți, într-un interviu acordat TVR, că speră că CCR va lua o decizie „în al 12-lea ceas”. Ilie Bolojan a amintit că România ar putea pierde 231 de milioane de euro din jalonul PNRR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE