Președintele american Donald Trump se implică și pe piața energiei nucleare, iar una dintre companiile sale, Trump Media & Technology Group, va fuziona cu TAE Technologies. Aceasta din urmă este o companie specializată în energia de fuziune nucleară.
Donald Trump a făcut această tranzacție prin schimb de acțiuni, iar rezultatul acestei asocieri este cotat la peste șase miliarde de dolari, potrivit publicației Fortune.
Acționarii ambelor companii vor deține proporții egale, adică 50% fiecare. De altfel, compania nou rezultată va avea doi co-directori. Din partea lui Trump, această funcție va fi ocupată de Devin Nunes, fost congresman republican care este acum președinte și director executiv al Trump Media. Alături de el va fi și Michl Binderbauer, adică directorul executiv al TAE Technologies.
Donald Trump pătrunde pe piața energiei nucleare.
„Energia de fuziune va fi cea mai spectaculoasă descoperire în domeniul energetic, de la apariția energiei nucleare comerciale în anii 1950 – o inovație care va reduce prețurile energiei, va stimula aprovizionarea, va asigura supremația Americii în domeniul inteligenței artificiale, va revigora baza noastră de producție și va consolida apărarea națională. TMTG aduce capitalul și accesul la piața publică pentru a transforma rapid tehnologia dovedită a TAE în viabilitate comercială”, a declarat David Nunes.
Din consiliul de administrație va face parte și Donald Trump Jr. El va fi unul dintre cei nouă membri al companiei rezultate în urma fuziunii.
Imediat după anunțul acestei afaceri, acțiunile Trump Media au crescut cu 28% în tranzacțiile de piață, iar la scurt timp, creșterea a fost de 36%.
Aceasta era oarecum o „mutare necesară” pentru președintele american, dacă avem în vedere că Trump Media a avut parte de o scădere a acțiunilor cu aproximativ 60% până pe 17 decembrie, chiar dacă indicele S&P 500 a înregistrat o creștere. Iar Trump Media a raportat pierderi nete în valoare de 54,8 milioane de dolari în al treilea trimestru al anului 2025, cu venituri de doar 972.900 de dolari.
Compania Trump Media conține, în principal, propria rețea de socializare Truth Social, însă s-a extins recent către domeniul criptomonedelor, inteligență artificială și servicii de streaming. Bilanțul Trump Media arată active digitale în valoare de 1,5 miliarde de dolari și alte investiții pe termen scurt în valoare de 550 de milioane de dolari.
Compania privată TAE Technologies a fost fondată în 1998 și a strâns peste 1,3 miliarde de dolari în capital privat de la investitori de renume, precum Google, Chevron Technology Ventures sau Goldman Sachs. Până acum, TAE Technologies a construit cinci reactoare de fuziune nucleară și deține peste 1.600 de brevete legate de tehnologia de fuziune.
Noua companie rezultată va identifica un amplasament unde va începe construcția, în 2026, a primei centrale electrice de fuziune la scară industrială din lume. Instalația va avea 50 de megawați.
Trump Media a furnizat 200 de milioane de dolari, în numerar, ca parte din această tranzacție și care au fost furnizați chiar la semnarea acordului, plus o sumă de 100 de milioane de dolari disponibilă la depunerea inițială a documentelor de fuziune la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse.
În ceea ce privește tehnologia utilizată de TAE, este vorba de utilizarea de hidrogen și bor drept combustibil, într-o configurație numită „field-reversed configuration”, adică o configurație cu câmp inversat. La începutul acestui an, compania TAE a precizat că a descoperit că reactorul Norman, de generația a cincea, a demonstrat stabilitatea plasmei la peste 70 de milioane de grade Celsius.
Donald Trump are afaceri în diverse domenii, în special în cel imobiliar, prin Trump International Realty, subsidiară care se ocupă cu proprietăți imobiliare, servicii imobiliare de lux și clădiri de birouri în New York sau Chicago. Iar Trump International Hotels Management se ocupă cu hotelurile luxoase. Liderul de la Casa Albă mai deține afaceri în domeniului golfului la nivel mondial, precum clubul său de golf din Miami sau cel din Bedmister, dar și cele din Scoția sau din Irlanda. Președintele mai are afaceri și în industria vinului, deși el spune că nu consumă alcool.
