Donald Trump a tot evitat să răspundă dacă Statele Unite ale Americii vor ataca Iranul, pentru a ajuta Israelul. Între timp, Casa Albă a dat un comunicat în care a spus că președintele va decide „în două săptămâni” dacă americanii vor ataca.
„Având în vedere că există șanse reale ca în viitorul apropiat să aibă loc negocieri cu Iranul – sau nu – vom lua o decizie în următoarele două săptămâni dacă vom interveni sau nu”, a spus Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Donald Trump a spus când va lua o decizie privind atacarea Iranului de către SUA
Donald Trump le-ar fi spus consilierilor săi că a aprobat planurile, însă amână ordinul final pentru a vedea dacă mai sunt șanse ca Teheranul să renunțe la programul nuclear, conform publicției Wall Street Journal, care citează surse din rândul oficialilor americani. Însă la scurt timp după ce a apărut articolul, Trump a dat o postare în care a scris că: „Wall Street Journal n-are nicio idee ce gândesc eu despre Iran”.
Pentru ca Trump să ia această decizie, este nevoie de votul Congresului, din punct de vedere legal. Însă liderul de la Casa Albă nu pare să fie deranjat de acest aspect. Decizia sa ar depinde de eficiența acelei bombe speciale, Massive Ordnance Penetrator (MOP), cu codul GBU-57, singura din lume care ar putea fi capabilă să distrugă instalația iraniană de îmbogățire a uraniului ascunsă în adâncimea muntelui de la Fordo.
Acel complex este și ținta Israelului, dar armata IDF nu are bombe „bunker-buster” și nici avioanele necesare pentru a realiza acest atac. SUA este singura care are un avion capabil de această misiune.
„Vom fi pregătiți să lovim Iranul. Încă nu suntem convinși că este nevoie de noi și ne dorim să nu fie nevoie, dar cred că președintele pur și simplu nu e convins că prezența noastră e necesară în acest moment”, a declarat un oficial american, citat de Axios.
Pentagonul a trimis deja multe nave de război în Orientul Mijlociu, printre care trei distrugătoare și două grupuri de atac cu portavioane.
Trump are însă alte probleme, pentru că există deja mai multe voci publice care arată o ruptură în interiorul mișcprii MAGA (Make America Great Again). Tensiunile sunt chiar din cauza acestui posibil atac, iar unele persoane cu greutate, considerate apropiate de Trump, au spus și public că se opun ca SUA să atace Iranul. Ei își dau seama cum ar arăta imaginea lui Trump, care a spus că în mandatul său nu vor fi războaie.