Cunoscuta actriță Selma Blair a ajuns în arestul poliției din New York, după ce ar fi mușcat o asistentă de zbor, într-o cursă de la Los Angeles la New York. Anunțul a fost făcut de departamentul de poliție al Autorității Portuare din New York și New Jersey, care a precizat că actrița a fost imobilizată de membrii echipajului. La bordul avionului au fost chemați și agenți FBI, conform The Guardian.
Selma Blair ar avea o afecțiune medicală
Pe lângă asistenta de zbor mușcată, altă stewardesă a reclamat că a fost rănită și s-a ales cu o plagă deschisă. Una dintre ele a fost dusă la spital. Tot la spital a fost dusă și Selma Blair, însă ea ar fi agresat un polițist cu piciorul în timp ce se afla în ambulanță. Ulterior, când a ajuns la spital, Selma Blair ar fi agresat și o asistentă medicală. Ea ar avea probleme medicale, conform avocatului său.
„Selma a suferit o urgență medicală care a dus la presupusul comportament. La aterizare, a primit imediat îngrijiri medicale și se află în prezent într-o stare stabilă”, a precizat avocatul actriței.
În 2018, Selma Blair a spus că a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. În două interviuri pentru People și Travel & Leisure, din 2025, Blair a vorbit și despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în timpul călătoriilor.
- În înregistrările comunicațiilor de control al traficului aerian se aude vocea pilotului: „Sângerează și are și câteva urme de mușcături, așa că nu cred că avem nevoie de o ambulanță sau ceva de genul acesta, dar ar fi bine să avem niște personal medical la poartă, ca să le examineze rănile. Se pare că pasagera turbulentă s-a lovit cu capul de peretele despărțitor sau ceva de genul acesta, așa că, evident, va trebui să o trimitem la un control medical, precum și să chemăm forțele de ordine.”
Actrița în vârstă de 54 de ani a fost reținută pe aeroportul John F. Kennedy, din New York și a fost arestată. După ce a fost dusă la spital, ea a fost dusă la Centrul de înregistrare din Queens, apoi a fost pusă sub acuzare pentru două capete de acuzare de „agresiune de gradul al doilea” la un tribunal din Queens, unde a pledat nevinovată.
După ce a fost audiată, ea a fost apoi eliberată pe cauțiune, conform CBS. Judecătorul i-a stabilit cauțiunea la 20.000 de dolari în numerar sau 60.000 de dolari sub formă de garanție și a fixat următoarea audiere pentru 19 ianuarie.
Nu este prima dată când Blair este dată jos dintr-un avion. În 2016, ea a fost scoasă pe targă în urma unui incident petrecut în timpul unui alt zbor.
Selma Blair este cunoscută pentru rolurile din filme precum „Cruel Intentions”, „Legally Blonde” sau „Hellboy”.
