De ce România are elite la olimpiade internaționale, dar și analfabeți funcționali numeric? Olimpic: „Meritul statului? Că nu m-a încurcat”

Andrei Vila, elevul român de 18 ani care a obținut argintul la a 66-a ediție a olimpiadei internaționale de matematică, a povestit, în studioul Euronews România, cum a trăit el această experiență. Familiarizat cu aceste competiții internaționale, Andrei este un perfecționist și a comparat performanța României din acest an cu cea de anul trecut.

Andrei Vila, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Statul nu m-a încurcat”

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Comparativ cu anul trecut, a fost mai rău, dar cred că, pentru toată lumea, a fost o experiență interesantă. Pentru mine, personal, a fost mai rău, pentru că m-am descurcat mai prost decât anul trecut. Nici olimpiada în sine nu a avut cele mai echilibrate subiecte. România, per total, a fost mai prost ca anul trecut."

Laurii olimpiadelor internaționale îl fac pe Andrei să vadă cu alți ochi perspectivele proprii, iar plecarea din România rămâne dorința proximă. De altfel, mulți olimpici procedează la fel.

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: O să merg la facultate, sper că în Anglia sau America. Nu în România. Răspunsul e simplu. În America și Anglia este deja o comunitate, acolo sunt cele mai bune universități, nu are sens să targetez o universitate din România doar pentru că e acasă. Dacă îmi doresc să mă dezvolt, voi alege cele mai bune țări.

Viitorul? Ori în cercetare, ori în finanțe, sunt două căi pe care poți să le iei ca matematician, în mare parte. Nu există să pună universitățile ochii pe tine, pentru că sunt universități mari, nu sunt eu special. Mi-aș dori să merg fie la MIT, fie la Stanford, fie la Harvard."

Majoritatea olimpicilor pleacă din țară

  • La olimpiada internațională de matematică, desfășurată în Australia, românii au obținut șase medalii: două de aur, trei de argint și una de bronz. România a depășit țări care sunt forțe mondiale în matematică: Ungaria, Australia, Marea Britanie, Italia sau Taiwan.
  • În acest an, România a terminat pe locul 13 din 114 țări participante, însă în anii trecuți, rezultatele au foat mai bune. Remarcabil este însă că românii au continuat să se mențină în această elită.

Flavian Georgescu, profesor și antrenor pentru olimpici: „Pleacă din țară, așa cum o fac majoritatea olimpicilor, însă o să-i fie foarte bine acolo și sperăm din tot sufletul ca tot suportul pe care îl va avea din partea universității din America să ni-l dea și nouă mai departe, după ani de zile.

Acești copii care merg în străinătate au nevoie de aceste facultăți, însă ce frumos ar fi ca, peste ani și ani, să profităm și noi de tot ce au învățat. Mulți dintre olimpici se întorc în România și ajutorul lor este unul foarte mare. Aș spune că e vorba de o perioadă de câțiva ani în care merg în străinătate și se dezvoltă și pot reveni sau nu.

Andrei este foarte modest și, pentru el, este un eșec și dacă, din 100 de puncte, ia 99. Aș vrea să conturez acest rezultat al României. Au fost doi ani în care România a făcut istorie la olimpiada internațională, am luat locul 5, respectiv locul 4 mondial. De data aceasta, am fost pe 13 din 1114 țări participante. Este oricum foarte bun. Ce s-a întâmplat acum un an și acum doi ani, a fost ceva istoric. Dar este mai important că noi ne-am menținut acolo, suntem în primele 15 țări din lume, este mai important că facem asta an de an decât că s-a întâmplat o dată. Chiar trăim niște ani de poveste pentru rezultatele echipei României. Îl felicit pe domnul Cătălin Gherghe, care este coordonatorul lotului național și care este inima acestei olimpiade. Este un cumul de factori care duc către aceste rezultate."

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Nu știu sigur (n.r.: dacă ar pleca definitiv din România). Nu știu exact ce m-ar face să mă întorc. Un salariu mare? Nu știu ce să spun."

Avem câțiva olimpici și o mulțime de analfabeți funcțional

Totuși, există un paradox, iar întrebarea pe care mulți și-o pun este cum de România este o forță mondială la matematică, dar suntem lideri la analfabetism funcțional numeric. Însă nu multă lume știe că olimpicii la nivel internațional sunt destul de puțin legați de instituțiile de învățământ de stat. Ceea ce îi propulsează în zona elitelor sunt școlile private.

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Cred că, dacă fenomenul olimpiadelor ar rămâne în mâinile statului și ale Ministerului Educației, probabil n-am fi la nivelul la care suntem acum. Are legătură cu instituțiile private sau organizațiile care se ocupă efectiv de performanță la matematică sau la alte materii. De exemplu, școala mea strânge profesori foarte buni și pune accent pe ceea ce înseamnă olimpiadă. Există și alte organizații, Upper School, care se ocupă foarte îndeaproape de fenomenul olimpiadelor. Prin organizații particulare, ajungem să selectăm cei mai buni copii care să muncească și să ajungă acolo, sus.

Dar nu e ceva ce se poate face în masă. E meritul lor, meritul câtorva. Nu e meritul Ministerului Educației. Întrebarea e cum s-ar putea ocupa de noi ministerul. Nimeni nu cere ca olimpicii să fie preocuparea principală. De exemplu, ar putea face niște centre în țară, unde să fie o pregătire ca lumea, nu neapărat pentru olimpiada internațională, dar pentru concursuri și pentru performanță."

Flavian Georgescu, profesor și antrenor pentru olimpici: „Liceul Internațional de Informatică din București, Centrul pentru performanță și alte câteva centre se ocupă extraordinar de mult de pregătirea acestor olimpici și rezultatele se văd. Este vorba despre un mediul al acestor olimpici, despre părinți, profesori, instituții care investesc în acești olimpici. Dacă s-ar investi în mai mulți copii dotați, probabil că am avea sute, dacă nu mii de rezultate mult mai mari la nivel național.

Nu vreau să contrabalansez ceea ce a spus Andrei, el așa simte și îi dau dreptate. Pe e altă parte, din punctul meu de vedere, pot să spun că Ministerul are un rol important în olimpiadă. Gândiți-vă cum se desfășoară faza locală, județeană și națională, etc. Ministerul și inspectoratele reprezintă un pion fără de care nu știu cum am putea face acum olimpiada. Există acea gală și acea premiere a olimpicilor naționali.

Dar copiii, doar cu aceste lucruri, nu ar putea să ajungă aici. Este vorba, propriu-zis, că ei ajung atât de buni pentru că au parte de o pregătire atât de bună. Și cineva trebuie să se ocupe de pregătirea asta. E vorba de ajutorul familiei, celor apropiați, de profesori, de școală, etc. Acești copii, de multe ori, își părăsesc, orașul și familia și pleacă zeci sau sute de kilometri până la București, pentru a face performanță.

Când comparăm aceste rezultate cu poate jumătate dintre elevi care, la anumite simulări, nu iau nici măcar 5 la evaluare, e vorba că, așa cum și domnul ministru a spus, sistemul actual pare să nu funcționeze și trebuie să schimbăm ceva urgent. Pentru că, dacă investim în copii, uitați rezultatele. Dacă nu investim, uitați rezultatele examenelor naționale. Deci e clar că în mâna noastră stă totul și e nevoie de o schimbare, dar spunem asta de ani de zile."

În acest context, revine în discuție problema redimensionării burselor pentru olimpicii, ca măsură propusă de ministrul Educației, Daniel David.

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Și mai e și aspectul burselor, care acum nu se mai dau și ne întrebăm ce mesaj vrea să transmită. Meritul statului român? Că nu m-a încurcat, cam asta e. Nici nu m-a ajutat, nu am ce să spun. Evident că mă bucur pentru laude, dar nu am vreun sentiment suplimentar."

Flavian Georgescu, profesor și antrenor pentru olimpici: „Partea financiară este extrem de importantă, dar nu este singurul lucru important, pentru că e important ce facem cu banii respectivi. Mă uit la noile ordonanțe și gândiți-vă ce e în sufletul acestor copii când vin acasă din Australia, cu medalii, și aud că busele olimpicilor vor fi tăiate. Oare, de ani de zile, de când se întâmplă ce se întâmplă la noi, acești copii trebuie să ispășească păcatele trecutului? Adică fix ei șase? Cu ei șase se rezolvă această problemă?"

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „Eu nu am ce să fac, că nu eu sunt la butoane. Personal, nu-mi convine. E clar că sunt diverse probleme financiare și, odată cu alegerile, se schimbă lucrurile. Dacă consideră că trebuie să taie de la bursele noastre, asta este. Sunt puțin dezamăgit, dar în același timp, nu cunosc suficient situația ca să-mi pot da cu părerea. Știu că sunt anumite burse care rămân în continuare."

Flavian Georgescu, profesor și antrenor pentru olimpici: „Sperăm să se revină asupra acestei decizii. De fiecare dată, am declarat că sunt un susținător al învățământului românesc, pentru că, personal, am fost olimpic și am ajuns ce am ajuns datorită învățământului românesc. Am absolvit, până în clasa a IX-a, școli de stat, iar abia din clasa a X-a, școală privată.

Știu că a fost un cumul de factori, nu vreau să pară că laud Ministerul, dar de fiecare dată, eu, ca profesor, am simțit sprijinul Ministerului și că își dorește să facă treabă. Spun doar că lucrurile trebuie să fie îmbunătățite și, dacă ne dorim performanță la nivel de masă, nu doar la câțiva copii din mediul privat, atunci clar că trebuie să investim inclusiv financiar în acești copii.

(Diferența între mediul privat și școala de stat?) Megeți acum cu cineva grav bolnav la un spital de stat și mergeți la un spital privat."

Andrei Vila, clasa a XII-a, medaliat cu argint la olimpiada internațională de matematică: „În clasele 1-4 am fost la stat. Nu aș ști să spun diferența. Doar din auzite. Pot să vă spun de școala mea. Fiind olimpic la matematică, profesorii de la celelalte materii au o altă înțelegere a fenomenului, adică înțeleg că eu am alte preocupări și, deși e normal să înveți la toate materiile și să ai o cultură generală, nu pun aceeași presiune. E normal, pentru că fiecare elev trebuie să-și găsească o pasiune și să și-o dezvolte. E bine să fim ghidați și ajutați."

Flavian Georgescu, profesor și antrenor pentru olimpici: „Pasiune este cuvântul. Aceste rezultate vin din pasiunea acestor copii care văd disciplinele la care performează mai tentante decât acele jocuri pe calculator, pentru că descoperă, de fapt, ce înseamnă jocul matematicii, care nici pe departe nu e ceea ce pare, e vorba de un joc al minții. Acești copii au avut bucuria, datorită inteligenței lor și a faptului că au avut profesorii care să le descopere așa ceva, să vadă cu adevărat ce e matematica."

Medaliații români la olimpiada internațională de matematică:

Aur: Pavel Ciurea (liceul Internațional de Informatică București), Emanuel Mazăre (Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești)

Argint: Andrei Vila, David Ghibu și David Vlad Mărchidan (Liceul Internațional de Informatică București)

Bronz: Radu Ionuț Stoleriu (Colegiul Emil Racoviță din Iași).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE