România a obţinut două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică, desfăşurată în Australia, a anunţat vineri seara Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Cine sunt elevii medaliaţi
- Pavel Ciurea (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) - medalie de aur
- Emanuel Mazăre (Colegiul Naţional "Alexandru Odobescu" Piteşti) - medalie de aur
- Andrei Vila (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) - medalie de argint
- David Ghibu (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) - medalie de argint
- David-Vlad Mărghidan (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) - medalie de argint
- Radu Ionuţ-Stoleriu (Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" Iaşi) - medalie de bronz
„Felicitări echipei României pentru rezultatele obţinute şi tuturor celor ce au contribuit la obţinerea acestei performanţe", a transmis Ministerul Educaţiei, într-o postare pe pagina de Facebook.
A 66-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică s-a desfăşurat în perioada 10 - 20 iulie, la Sunshine Coast, Australia.
Delegaţia României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti (Leader), de profesorul Marius Perianu de la Colegiul Naţional "Ion Minulescu" Slatina (Deputy Leader) şi de Lucian Ţurea, Societatea de Ştiinţe Matematice din România. Din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a participat profesor Elisabeta Ana Naghi, inspector de matematică, în calitate de observator.
Olimpiada Internaţională de Matematică este competiţia cu cea mai largă participare dintre toate olimpiadele. Anul acesta au participat 114 ţări.