Lumini spectaculoase, confetti, emoții și milioane de telespectatori din întreaga lume. Eurovision 2026 continuă joi seară la Viena cu cea de-a doua semifinală a competiției, în care 15 țări, printre care și România, luptă pentru un loc în marea finală. Favoriții serii sunt Danemarca și Australia, însă organizatorii speră ca show-ul muzical să nu fie eclipsat de controversele care au marcat ediția din acest an.
Danemarca și Australia, printre favoritele serii
Danezul Soren Torpegaard Lund, în vârstă de 27 de ani, cu „For vi gar hjem”, propune o piesă pop cu influențe electro, susținută de efecte vizuale de clubbing.
„Sunt un mare fan al concursului încă din copilărie. Așadar, este incredibil pentru mine să mă aflu astăzi aici”, a declarat el, duminică, pentru AFP, citat de Agerpres.
Australia, care participă la Eurovision pe bază de invitație din 2015, a trimis o valoare sigură, Delta Goodrem, în vârstă de 41 de ani, cu peste nouă milioane de discuri vândute la activ. Cu balada sa „Eclipse”, ea evocă o aliniere amoroasă a planetelor.
Aceste două țări speră să se regăsească în finală, alături de Finlanda, Grecia și Israel, ceilalți favoriți calificați marți, în cadrul primei semifinale, sub lasere și ploi de confetti.
Franța și Austria au deja locul asigurat în finală
Monroe, reprezentanta Franței, se numără, de asemenea, printre artiștii cotați cu cele mai mari șanse să îi succeadă austriacului JJ cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a celui mai amplu concurs muzical din lume.
Reprezentanta va dezvălui joi publicului larg scenografia piesei sale „Regarde!”, un melanj de pop și arii de operă.
Însă, la fel ca reprezentanții Germaniei și Regatului Unit, principalii contributori financiari, locul său în finală este asigurat.
În calitate de țară gazdă, Austria se bucură, de asemenea, de acest privilegiu în acest an.
România, Malta, Ucraina, Cipru sau Republica Cehă pot spera să obțină suficiente puncte pentru a merge mai departe, spre deosebire de Armenia, Azerbaidjan sau Elveția, reprezentată de Veronica Fusaro, potrivit estimărilor pariorilor online, notează AFP.
Atmosferă de festival în Viena
Concursul se bucură de un nucleu de fani fideli pe întreg continentul, iar satul Eurovision amenajat în fața primăriei din Viena îi atrage pe pasionați cu karaoke și cabine foto.
„Toată lumea e aici pentru Eurovision și tuturor le place foarte mult. Nu sunt nebuni, nu sunt idioți care nu fac decât să se îmbete și să creeze probleme. E mereu distracție, distracție, distracție”, a declarat pentru AFP Sasha, un fan croat.
Pentru Markus, un fan austriac, o parte din plăcere constă în „ascultarea muzicii din diverse țări, pe care n-o ascultăm de obicei”.
Scenă inspirată de opera vieneză și Secesiunea vieneză
Anul acesta, scena concursului Eurovision este inspirată de opera vieneză, cu diferite universuri vizuale create pentru cele 35 de melodii interpretate.
Între prestațiile concurenților, spectatorii ascultă fragmente din „Flautul fermecat”, o operă de Wolfgang Amadeus Mozart creată în 1791, precum și sunetele unei orchestre care își acordează instrumentele înainte de intrarea în scenă a artiștilor.
Estetica decorului realizat de Florian Wieder, care a creat, de asemenea, scenografii pentru U2, Ed Sheeran, Beyoncé și Robbie Williams, este inspirată din mișcarea artistică a Secesiunii vieneze, din care a făcut parte pictorul Gustav Klimt.
Concursul, umbrit de controversele legate de Israel
După ce competiția de anul trecut, organizată de Elveția, a fost vizionată de 166 de milioane de telespectatori, organizatorii speră la un rezultat la fel de bun la actuala ediție, zguduită de cel mai important boicot din istoria sa din cauza participării Israelului.
Deși se bucură de o mare susținere din partea unor țări precum Germania și Austria, dar și a fanilor prezenți în număr semnificativ, Israelul este acuzat de unele state europene că ar fi influențat votul publicului în cadrul concursului din 2025. Totodată, i se reproșează modul în care a condus războiul din Fâșia Gaza, ca represalii la atacul din 7 octombrie 2023 al mișcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul său.
„Acest lucru aruncă în mod clar o umbră asupra acestei frumoase tradiții care constă în a fi uniți prin muzică”, a declarat cu părere de rău Kasia, o spectatoare poloneză, marți seară, la ieșirea de la prima semifinală, în cursul căreia prestația Israelului a fost perturbată de un spectator care a strigat „Stop genocidului” și „Eliberați Palestina”. Patru persoane au fost expulzate din sală.
Spania, Irlanda, Slovenia, Islanda și Țările de Jos s-au retras. Primele trei nu difuzează programul.
Cine a ajuns deja în finală
După prima semifinală desfășurată marți, Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Republica Moldova, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia au obținut calificarea în finala Eurovision 2026.
În schimb, Estonia, Georgia, Muntenegru, Portugalia și San Marino au părăsit competiția, după voturile acordate de public și juriile naționale.
În cea de-a doua semifinală vor concura Albania, Danemarca, Armenia, România, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Republica Cehă și Letonia.
Desfășurat sub sloganul „Uniți prin muzică” („United by Music”), Eurovision Song Contest 2026 va avea finala la 16 mai.
