Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cum poate fi redus traficul din marile orașe. Benzi speciale pentru mașinile cu mai mulți pasageri și transport public digitalizat

Cum scăpăm de traficul sufocant din marile orașe? Transport public mai ușor de folosit, informații în timp real și bilete cumpărate direct de pe telefon. Sau chiar benzi speciale pentru mașinile în care călătoresc mai mulți oameni.

Sunt câteva dintre soluțiile discutate la Smart City Highlights, eveniment organizat la Politehnica București, unde administrațiile, cercetătorii și companiile caută soluții pentru orașe mai puțin aglomerate și mai ușor de traversat.

Să lași mașina acasă devine o variantă realistă doar dacă alternativa este simplă, rapidă și predictibilă. Iar acest lucru este posibil, spun specialiștii, prin digitalizarea transportului public.

Călătorii ar putea să știe în timp real când vine autobuzul, să-și planifice mai ușor traseul și să cumpere rapid biletele direct de pe telefon.

O altă soluție este încurajarea oamenilor să împartă aceeași mașină, o variantă aplicată deja în alte orașe ale lumii.

Benzi speciale pentru mașinile cu mai mulți pasageri

Madridul este unul dintre exemplele prezentate de specialiști. Capitala Spaniei are benzi dedicate mașinilor în care se află mai mulți pasageri, ceea ce îi poate determina pe oameni să călătorească împreună în loc să folosească fiecare propria mașină.

„Madridul, în Spania. Ei au făcut benzi dedicate mașinilor care au mai mult de trei pasageri. Și atunci, oamenii încearcă să se grupeze astfel încât să aibă acces la această bandă, pe care circulă, evident, cu o viteză mai mare și ajung într-un timp mai mic la destinație”, a explicat Florin Nemțanu, prodecan al Facultății de Transporturi din cadrul UPB.

Biciclete, trotinete electrice și bilete cumpărate de pe telefon

Soluții pentru o mobilitate mai eficientă sunt aplicate și în România. La Alexandria, investițiile includ piste pentru biciclete, stații de bike-sharing și autobuze electrice, iar o parte dintre servicii pot fi accesate direct de pe telefon.

„Pe partea de bike-sharing se închiriază aceste mijloace de transport ecologice, biciclete sau trotinete electrice, prin aplicații. (...) Cetățenii pot fi beneficiari ai unor bilete de tip e-ticketing, vin cu telefonul, scanează aplicația și își cumpără direct din autobuz biletul respectiv sau vizualizează traseul autobuzului și atunci văd și timpii de așteptare”, a explicat Augustin Ioan, viceprimarul municipiului Alexandria.

Orașele inteligente, administrate pe baza datelor, nu a impresiilor

Un oraș inteligent nu înseamnă însă doar aplicații pentru cetățeni. Datele despre trafic, transport sau consumul de resurse pot fi centralizate și analizate, astfel încât autoritățile să ia decizii în funcție de situația reală din teren.

„Tehnologia poate aduce o serie întreagă de avantaje ale gândirii rapide, analizării de date și așa mai departe, care vin în folosul evident al oamenilor și al decidenților, care pot avea date centralizate, date prelucrate, astfel încât deciziile lor să se bazeze pe cifre, nu pe impresie”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB.

Acesta este și scopul Smart City Highlights, eveniment organizat la Politehnica București. Administrațiile vin cu problemele comunităților, universitățile cu expertiza, iar companiile cu tehnologiile care pot fi puse în practică.

Obiectivul este găsirea unor soluții care să facă orașele mai puțin aglomerate, transportul mai ușor de folosit și deplasările de zi cu zi mai rapide.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE