Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cota de vânătoare a urșilor, dublată. Câți urși pot fi vânați în 2026

Vânătorii vor putea împușca mai mulți urși. Proiectul privind dublarea cotei de vânătoare a urșilor în perioada 2026-2027 a primit vot favorabil în Parlament.

Astfel, cota crește cu încă 378 de exemplare. În total, vor putea fi vânați 859 de urși în următorul an.

Această măsură vizează eliminarea urșilor din zonele populate, acolo unde aceste animale reprezintă un adevărat pericol.

Cota de intervenție, aproape dublată

Potrivit proiectului, numărul urșilor care pot fi vânați crește cu 378 de exemplare, ajungând la un total de 859 pentru anul 2026. Dintre aceștia, 859 reprezintă nivelul de prevenție la nivel național, iar alte 110 exemplare sunt incluse la nivelul de intervenție.

Inițiativa a primit raport de admitere din partea Comisiei de administrație a Senatului și urmează să intre în dezbaterea plenului.

Autoritățile invocă riscuri pentru populație

Reprezentanții autorităților susțin că măsura este necesară pentru a preveni atacurile și pagubele provocate de urși, mai ales în zonele locuite.

„În vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2026 se aprobă un număr de 859 exemplare de urs brun”, se arată în proiectul de lege.

Datele Ministerul Mediului indică faptul că în România trăiesc aproximativ 12.800 de urși bruni, de peste trei ori mai mulți decât efectivul optim estimat la 4.000.

Vicepremierul Tánczos Barna, inițiator al proiectului, susține că populația de urs este într-o stare favorabilă și că intervenția este justificată.

„Este o necesitate. Studiul recent finalizat a demonstrat faptul că populația de urs este într-o conservare favorabilă (...) Habitatul ursului se extinde zi de zi și apare în zone care până acum n-au reprezentat un habitat natural pentru urs”, a declarat acesta, potrivit Agerpres.

El a adăugat că intervențiile preventive sunt o practică obișnuită în alte state europene și că România trebuie să urmeze același model.

Formula de calcul utilizată pentru stabilirea cotei de intervenție include mai mulți indicatori, precum numărul de exemplare identificate genetic, evaluările anterioare și pagubele înregistrate. Analiza a vizat 749 de fonduri cinegetice, dintre care în 528 s-a considerat necesară o cotă minimă de recoltă.

Potrivit datelor Ministerului Mediului, în pădurile din România trăiesc aproape 12.800 de urși bruni, de peste trei ori mai mulți decât efectivul optim estimat la 4.000 de exemplare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE