Dominique Mamberti, o figură marcantă a diplomației Vaticanului, va avea sarcina importantă de a-l prezenta pe noul pontif credincioșilor catolici. El a deținut numeroase funcții importante în cadrul Sfântului Scaun până la numirea sa drept cardinal protodiacon în 2024.
Un actor cheie în diplomația Vaticanului, Dominique Mamberti este Cardinalul Protodiacon care va avea în curând sarcina de a rosti „Annuntio vobis gaudium magnum: habemus Papam!” – Vă anunț o mare bucurie: avem Papă!
El va fi primul care va vorbi de pe balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a anunța lumii identitatea noului pontif. Nu este exclus ca el însuși să devină Papă – caz în care rolul său va fi preluat de un alt cardinal diacon elector – însă numele său nu a fost menționat ca un posibil succesor înainte de conclavul care va alege succesorul Papei Francisc.
Mamberti a obținut funcția de cardinal protodiacon în octombrie 2024, devenind cel mai vechi cardinal aparținând Ordinului Diaconilor, unul dintre cele trei ordine care formează Colegiul Cardinalilor, alături de Ordinul Preoților și Ordinul Episcopilor.
Înaintea sa, francezul Jean-Louis Tauran a fost protodiacon pentru Papa Benedict al XVI-lea, iar chilianul Jorge Arturo Medina Estevez pentru Papa Francisc.
Pe Ioan Paul I și Ioan Paul al II-lea, ambii în 1978, i-a anunțat cardinalul italian Pericle Felici.
Cine este Dominique Mamberti
Mamberti s-a născut pe 7 martie 1952 în Maroc, dar a crescut pe insula franceză Corsica, unde s-a mutat împreună cu părinții la o vârstă fragedă.
După ce a studiat dreptul la Strasbourg și Paris, Mamberti a obținut o diplomă în Drept Canonic la Universitatea Gregoriană din Roma.
În 2002, a fost numit arhiepiscop titular de Sagona, Corsica, apoi nunțiu apostolic în Sudan și delegat apostolic în Somalia. În 2004, a preluat și postul de nunțiu apostolic în Eritreea.
În 2004, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit în Secretariatul de Stat, ca secretar pentru relațiile cu statele, reprezentând Sfântul Scaun în afacerile internaționale – funcție pe care a deținut-o timp de opt ani, înainte ca Papa Francisc să-l mute în sistemul judiciar al Vaticanului, în 2014. A fost numit cardinal în anul următor.
Papa Francisc l-a numit, de asemenea, Prefect al Tribunalului Suprem al Semnăturii Apostolice, unul dintre cele trei organe judiciare principale ale Sfântului Scaun.
Cariera diplomatică și funcțiile juridice
Mamberti este considerat unul dintre experții Vaticanului în politică internațională. Ca diplomat al Sfântului Scaun, a lucrat la ONU, la New York, precum și în Algeria, Chile, Sudan, Somalia și Eritreea. A avut, de asemenea, activitate în relațiile cu țările din Orientul Mijlociu.
În numele Sfântului Scaun, a efectuat numeroase călătorii și a semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv cel cu Capul Verde privind statutul juridic al Bisericii Catolice în această țară africană, în 2013, și cel cu Serbia privind colaborarea în învățământul superior, în 2014.
Numirea sa ca prefect a fost considerată de unii ca o mișcare de consolidare a controlului papal asupra justiției Vaticanului, mai ales după demiterea predecesorului său, cardinalul Raymond Burke, cunoscut pentru viziunile sale conservatoare.
Sursa: euronews.com