Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

De ce este blocat Programul pentru fertilizarea în vitro. Natalia Intotero: Mi-aș dori ca ministrul Finanțelor să înțeleagă necesitatea

  • Programul Național pentru Creșterea Natalității a fost oprit în acest an de către Ministerul Finanțelor din cauza lipsei banilor.
  • Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunțat la Euronews România că a solicitat dublarea numărului beneficiarilor, însă proiectul ar trebui să primească mai întâi aviz pozitiv din partea ministrului Marcel Boloș.
  • Ministrul Familiei a amintit că Programul Național pentru Creșterea Natalității a fost demarat în toamna anului 2022, iar ”la vremea respectivă erau 2.000 de proceduri finanțate, eligibile, pentru 2.000 de cupluri”.

Află mai multe despre Programul pentru fertilizarea în vitro.

Mihaela Valentina Cambei, cea mai bună halterofilă din Europa în 2023

  • Mihaela Valentina Cambei a primit titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023, luni, la Sofia, după ce a cucerit trei medalii de aur la cat. 49 kg, la Campionatele Europene, a anunţat Federaţia Română de Haltere pe pagina de Facebook.
  • Cambei a revenit pe podiumul din Arena Sofia la mai puţin de o oră de la ceremonia de premiere a categoriei olimpice 49 kg, la care şi-a doborât recordul european de la total stabilit la Europenele din 2023, la care a cucerit, de asemenea, trei medalii de aur (la Erevan).
  • Mihaela Cambei, care este cea mai bine clasată sportivă din Europa în clasamentul de calificare olimpică (locul 5 la general, la doar un kg de locurile 2-4), a fost urmată în ierarhie de Kamila Konotop (Ucraina) şi de Emily Campbell (Marea Britanie).

Citește mai multe despre cea mai bună halterofilă din Europa în 2023.

Salarii mai mari, putere de cumpărare mai mică. Salariul mediu net a depășit 5.000 de lei în decembrie 2023

  • Cheltuielile cu salariile aproape s-au dublat în ultimul an, spun unii dintre patronii din România.
  • Creșterea salariului minim a tras în sus și celelalte categorii de venituri, iar salariul mediu a depășit în luna decembrie 5.000 de lei.
  • Deși primesc mai mulți bani, românii nu trăiesc mai bine pentru că inflația continuă să le mănânce din câștiguri.

Află mai multe despre puterea de cumpărare a românilor.

Cum arată monopostul Ferrari SF-24, noul model înainte de ”era Hamilton”

  • Ferrari, cea mai titrată echipă din istoria Formula 1, a prezentat marți noua mașină ”SF-24” pentru viitoarea ediție a Campionatului Mondial.
  • Monopostul va fi ultimul pe care-l va pilota Carlos Sainz jr. Din 2025, spaniolul îi va ceda locul pilotului englez Lewis Hamilton, relatează agenția EFE.
  • În luna ianuarie, pilotul monegasc Charles Leclerc și-a reînnoit contractul pe mai multe sezoane cu echipa Ferrari. Alături de spaniolul Carlos Sainz va beneficia de noul monopost, care va încerca să pună capăt supremației Red Bull.

Află cum arată monopostul Ferrari SF-24.

În noaptea când Rusia a invadat Ucraina, o artistă din Kiev s-a trezit în stare de șoc. Tot atunci i s-a schimbat complet și viața

  • În noaptea de 23 spre 24 februarie, în urmă cu doi ani, o artistă din Kiev s-a trezit în toiul nopții, în stare de șoc.
  • Erau primele explozii care vesteau începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Ulterior, ea s-a refugiat în Italia, unde a devenit unul dintre ultimii artizani care confecționează măști tradiționale pentru celebrul Carnaval de la Veneția.
  • Carnavalul de la Veneția este una dintre cele mai mari atracții turistice din Italia. Miile de măști și personaje misterioase continuă să stârnească fascinația trecătorilor.

Citește mai multe despre povestea artistei din Kiev.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE