Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ceapa, un aliment prețios. Cât costă un kilogram de ceapă în piețele din București și Iași

Publicat de: Euronews

Kilogramul de ceapă a ajuns să coste 8 lei, în București, și 9 lei, în Iași, de cel puțin două ori mai mult decât luna trecută. Situația de la noi din țară nu este singulară. Ceapa s-a scumpit în toată Europa, din cauza secetei care a dus la o producție mai scăzută, dar și din cauza războiului care afectează exporturile din Ucraina.

La o piață din București, o doamnă plătește câteva cepe cu banii care îi ajungeau anul trecut pentru un kilogram. Comercianții spun că recolta a fost afectată de secetă pe întreg continentul european. 

Cumpărător: Mult mai scumpă, am văzut cu 7-8 lei, sper să fie de la Covasna cum sunt cartofii, dar e exagerat de scump totul

Comerciant: Ceapa anul ăsta e mai scumpă la nivel mondial, nu doar la noi. Sunt factori ca temperatura, cererea de consum.

Florin Paraschiv, producător București: Chiar era o jurnalistă din Anglia, îmi povestea că nu au avut de unde să cumpere ceapă, salată, ridichi. Așa ceva la ei nu exista, totul este numai la conservă, dar proaspăt nu. Nu au de unde.

Care sunt prețurile, la Iași

Pe tarabele unei piețe din Iași, de exemplu, kilogramul de ceapă e mai scump decât în Capitală. Decât să cumpere cu 9 lei kilogramul de ceapă, oamenii caută alternative mai accesibile.

Cumpărător: Am renunțat la ceapă. Am luat praz. Am luat cu 5 lei prazul. Pun doi strujeni din ăștia și asta e treaba. Trebuie să ne conformăm.

Cumpărător: E scump. Am luat trei kilograme și un pic. 30 de lei am dat pe ea. Înainte era maxim 12 lei.

Europa se confruntă cu o producție de ceapă foarte slabă

Prețul cepei în Polonia, de exemplu, a crescut de trei ori, în ultimul an. Un kilogram este 0,85 de euro. În Franța, kilogramul de ceapă este un euro, iar în Olanda 1,19 euro, mai ieftină decât în România. Vasile, un producător local în Iași, vindea kilogramul cu 5 lei, până acum câteva zile, când a fost nevoit să crească prețul.

Vasile Preutescu, producător local: A fost mai greu, din cauza secetei. Ca mărime vedeți că este mult mai mică față de ceilalți ani. Fiind mai scumpă și sămânță și forța de muncă. Înainte era undeva la 5-6 lei kg de sămânță. Deci e mai bine decât dublu. E aproape triplu. Fiecare își stabilește prețul după cum dorește el și cum își calculează el.

România se află în top 10 producători de ceapă în Europa. Pe lângă secetă, în spatele scumpirii este și războiul, care a dus la scăderea exportului de ceapă din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE