După multe atacuri ale lui Donald Trump asupra lui Joe Biden, fostul președinte a ținut să dea o ripostă. În primul său interviu amplu după ce și-a încheiat mandatul, acordat BBC, el a demontat, rând pe rând, acuzațiile pe care i le aduce Trump.
Fostul lider de la Washington a făcut referire și la războiul din Ucraina, despre care Trump spune că Biden e vinovat, și susține că presiunile administrației Trump asupra Ucrainei, de a ceda teritorii Rusiei, reprezintă „liniștirea din zilele noastre”.
Biden a declarat că președintele rus Vladimir Putin crede în continuare că Ucraina face parte din Rusia și că „oricine crede că se va opri” dacă unele teritorii sunt cedate ca parte a unui acord de pace, „este doar o prostie” să creadă asta.
Joe Biden spune că abordările lui Trump „ar schimba istoria modernă a lumii”
Joe Biden a vorbit în contextul în care națiunile aliate marchează, în această săptămână, cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei. El a declarat că este îngrijorat de ruperea relațiilor dintre SUA și Europa, în timpul mandatului lui Donald Trump, despre care a spus că „ar schimba istoria modernă a lumii”.
Biden a fost întrebat și cu privire la propria sa administrație în ceea ce privește subiectul Ucraina, precum și cu privire la decizia de a renunța să mai candideze cu patru luni înainte, deși anunțase că va candida. Acea decizie a urmat după o prestație șubredă în timpul unei dezbateri, ceea ce a alimentat atunci îngrijorările cu privire la capacitățile lui Biden, iar apoi a aruncat Partidul Democrat în criză.
Întrebat dacă ar fi trebuit să renunțe mai devreme la candidatură și să propulseze alt candidat puternic, Biden a spus: „Nu cred că ar fi contat. Am plecat într-un moment în care am avut un candidat bun. Lucrurile s-au mișcat atât de repede încât a fost dificil să plecăm. Și a fost o decizie grea. Cred că a fost decizia corectă. Cred că a fost pur și simplu o decizie dificilă”.
Referitor la tratamentul aplicat de actuala administrație aliaților SUA, fostul președinte a condamnat apelurile lui Trump ca SUA să recupereze Canalul Panama, să anexeze Groenlanda și să facă din Canada cel de-al 51-lea stat al SUA.
„Ce naiba se întâmplă aici? Ce președinte vorbește vreodată așa? Noi nu suntem așa. Noi suntem pro-libertate, democrație, oportunități, nu despre confiscare”, a spus Biden.
În ceea ce privește Ucraina, Biden a fost întrebat dacă, în mandatul său, a acordat suficient sprijin Kievului, pentru a se asigura că ar putea câștiga războiul cu Rusia, în loc să o facă doar pentru a rezista invaziei pe scară largă. Pe parcursul a trei ani de război, Casa Albă și-a schimbat poziția cu privire la utilizarea armelor furnizate de SUA și a ridicat unele restricții de-a lungul timpului.
„Le-am dat tot ce aveau nevoie pentru a-și asigura independența și am fost pregătiți să răspundem mai agresiv, dacă Putin ar fi acționat din nou”, a spus Biden.
Biden a comentat și declarației administrației Trump, care a sugerat că Ucraina trebuie să cedeze unele teritorii pentru a obține un acord de pace cu rușii. Ba mai mult, recent, vicepreședintele american JD Vance a spus că un plan de pace în Ucraina ar presupune „înghețarea liniilor teritoriale aproape de unde sunt astăzi” și că „vor trebui să renunțe la o parte din teritoriul pe care îl dețin în prezent”. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a preluat acest mesaj și a spus că o revenire la frontierele Ucrainei de dinainte de 2014 este „nerealistă”.
Biden a spus că este vorba despre un fel de „pacificare modernă” și a făcut referire la politica fostului prim-ministru britanic, Neville Chamberlain, care a încercat ceva asemănător la sfârșitul anilor 1930, pentru a mai domoli cererile lui Adolf Hitler. Însă încercarea a fost eșuată de a evita un război catastrofal în Europa.
Joe Biden și-a exprimat și îngrijorarea că „Europa își va pierde încrederea în certitudinea Americii și în conducerea Americii. Liderii continentului se întreabă: bun, ce fac acum? Mă pot baza pe Statele Unite? Vor fi acolo?”