Trump se mândrește că a renovat baia lui Abraham Lincoln de la Casa Albă. „Era foarte potrivită pentru epoca lui”

Donald Trump nu construiește doar o mare sală de bal la Casa Albă, ci se mândrește că a refăcut baia lui Abraham Lincoln. Președintele american a anunțat renovarea pe propria rețea de socializare, unde a postat o serie de fotografii.

„Am renovat baia lui Lincoln din Casa Albă. Aceasta fusese renovată în anii 1940 în stil art deco, cu gresie verde, ceea ce era total nepotrivit pentru era Lincoln. Am renovat-o cu marmură statuară lustruită, alb-negru. Aceasta era foarte potrivită pentru epoca lui Abraham Lincoln și, de fapt, ar putea fi chiar marmura care se afla acolo inițial!”, a scris Trump, pe rețeaua Truthsocial.

Liderul de la Washington a precizat că încăperea fusese renovată în anii, 1940 și arăta total inadecvat pentru perioada celui care a condus Statele Unite între 1861 și 1865. Baia nu face parte din apartamentele private ale liderului actual de la Casa Albă, ci dintr-unul din vecinătate, unde pot fi găzduiți oaspeți.

În forma actuală, cu marmură din tavan până la podea și accesorii aurite, este mult mai potrivită pentru secolul al XIX-lea, spune Trump. De la fereasta acesteia se văd lucrările din fost aripă de est. Acolo va fi construită din donații o sală de bal, al cărei cost a crescut de la 200 de milioane de dolari la 300 de milioane de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE