La ora trei dimineața, în timp ce jumătate de glob dormea, dinamica Orientului Mijlociu avea să se schimbe pentru totdeauna. Aeronave de tip B2 americane, cu rachete „distrugătoare de buncăre” aveau să lovească trei situri nucleare ale Iranului. Inima programului nuclear iranian „a fost complet distrusă”, a spus președintele american la câteva ore după atac. Aernoavele care au străbătut jumătate de glob, pornite din Missouri USA, așa cum a spus și secretarul american al Apărării Pete Hegseth în conferința de presă de duminică, au trecut nedetectate.
Ar trebui să aibă un impact psihilogic semnificativ, a spus Hegseth cu privire la modalitatea de organizare a atacului.
La nivel declarativ, Donald Trump a spus de mai multe ori în ultimele zile că ar putea să decidă atacul oricând, dar că încă se gândește. Ce a înclinat balanța de data aceasta pentru un atac? Nu știm.
O operațiune despre care deși s-a vorbit, tot a reprezentat o surpriză. Și asta pentru că schimbă complet dinamica într-un Orient Mijlociu și așa extrem de tensionat.
De ce?
După atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului era evident că situația în regiune va escalada.
Și a devenit evident că SUA au rămas în spatele aliatului Israel, în ciuda unor acțiuni care au fost condamnate de alți lideri globali. Fie că vorbim de administrația Biden, fie că facem referire la administrația Trump. În ciuda, pe alocuri, a unui răspuns disproporționat al Israelului, cu obiective uneori neclare, America a rămas fermă în regiune.
De-a lungul istoriei Iran s-a folosit de proxi, actori non-statali precum Hamas, Hezbollah sau rebelii Houti pentru a-și atinge diferite obiective strategice. Pentru Iran, singurul adversar redutabil a fost Israel, mai ales în contextul garanțiilor de securitate oferite de SUA.
Dar chiar și așa, atacul de pe 13 iunie, vineri, a venit ca o surpriză. Războiul, pornit de Israel, a avut drept argument faptul că Iran este mai aproape ca niciodată să poate să fabrice armele nucleare deoarece uraniul a fost îmbogățit suficient. Cât anume? Informațiile sunt neclare, unii zic că 80%, alții că 60%. În aceeași perioadă, SUA erau angajate în negocieri directe, pe căi diplomatice, cu Iranul pentru a semna un nou acord nuclear.
Apar numeroase întrebări. De ce atacul Israelului a venit acum? De ce a decis Donald Trump să implice America? Cât de mult va escalada situație în regiune?
Ce știm? Benjamin Netanyahu susține de cel puțin 15 ani că Iranul este pe cale să obțină arma nucleară. Deci nu a venit ca o noutate informația că este aproape și probabil nici ca o supriză pentru Netanyahu, decât dacă în trecut nu ar fi spus adevărul și acum avea informații diferite.
În ultimul an Israel s-a angajat în operațiuni care dacă atunci nu aveau sens sau justificare acum privite în logica zilei de azi, pot fi analizate într-o altă lumină.
Slăbirea grupării Hamas până la nivelulul anihilării are o justificare publică. Însă deschiderea a numeroase fronturi de luptă, uneori chiar șapte simultan, nu mereu avea logică strategică. Lupta la nord de Israel cu Hezbollah, atacurile asupra rebelilor Houti și implicarea americanilor la începutul mandatului lui Trump pentru a slăbi gruparea Houti sunt doar câteva astfel de exemple. Cine sunt acești actori non-statali? Exact grupările proxi de care s-a folosit și pe care le-a finanțat Iranul.
Putem să ne întrebăm dacă atacurile anterioare au fost strategic efectuate pentru a culmina cu atacul asupra unui Iranul care va fi net slăbită fără aliați puternici? Se prea poate.
De ce s-au implicat SUA?
La puțin timp după preluarea mandatului, Donald Trump a făcut un desant diplomatic în Orientul Mijlociu. Regional, multe state ar fi avantajate de un Iran slăbit. Iar semnalele venite de la casa Albă arătau un interes crescut pentru banii din regiunea Golfului.
Ce știm? La nivel declarativ, Donald Trump și înalți oficiali americani au spus în repetate rânduri că nu doresc o schimbare a regimului iranian condus de liderul suprem Ayatollahul Ali Khamenei. Deși într-o postare pe rețeaua Truth Social, Donald Trump a spus „știm exact unde se ascunde așa-numitul «Lider Suprem»,” a postat Trump pe Truth Social. „Este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo – Nu îl vom elimina (ucide!), cel puțin nu deocamdată.”
A transmis astfel în mod clar un semnal Iranului. Că dacă dorește și decide poate acționa pentru a schimba regimul. Atacul de duminică noaptea a vizat trei situri nucleare strategic vitale pentru programul nuclear: Fordow, Natanz și Isfahan.
Sunt inima programului nuclear iranian, iar atacul lor și o posibilă distrugere ar provoca pagube semnificative programului nuclear.
Despre Fordow se cunosc încă puține lucruri. Nu este clară nici dimensiunea, nici natura acestei instalații, dar ce se cunoaște e că stă adânc îngropată în munți. Multe dintre informațiile cunoscute provin din documente iraniene pe care le-au obținut serviciile israeliene de informații. Sălile principale se află la o adâncime estimată între 80 și 90 de metri sub pământ.
Isfahan este situat în centrul țării și găzduiește cel mai mare complex de cercetare nucleară al țării.
Instalația a fost construită cu sprijinul Chinei și a fost deschisă în 1984, conform NTI (Nuclear Threat Initiative). Potrivit NTI, la Isfahan lucrează 3.000 de oameni de știință, iar situl este „suspectat a fi centrul” programului nuclear al Iranului.
Natanz este situat în centrul Iranului, în provincia Isfahan, la aproximativ 250 de kilometri sud de Teheran. Este cel mai mare centru de îmbogățire a uraniului din Iran. O mare parte din instalație este subterană, construită sub un strat gros de beton și protejată de terasamente de pământ, pentru a rezista la atacuri aeriene. Conține mii de centrifuge folosite pentru îmbogățirea uraniului.
Care vor fi consecințele atacului american asupra programului nuclear?
Orele care urmează vor fi vitale pentru a proiecta direcția conflictului. Deja, parlamentul Iranian a votat închiderea strâmtorii Hormuz. De ce contează? Situată între Golful Persic și Marea Oman, între Iran (la nord) și Emiratele Arabe Unite & Oman (la sud), este una dintre cele mai importante rute maritime din lume, mai ales pentru transportul de petrol. Blocarea strâmtorii ar cauza creșteri majore ale prețului petrolului și șocuri economice puternice.
Principalul beneficiar al petrolului care pleacă de acolo este China. Deci atacul american ar putea avea implicit consecințe directe asupra economiei chineze. Într-un context în care relațiile au fost extrem de tensionate între cele două state după anunțul planului tarifar de către Trump.
SUA, posbilă țintă pentru grupările și milițiile aliate ale Iranului
Deși slăbite, există încă grupări care pot organiza răspunsuri dure asupra trupelor americane din regiune. Care nu sunt deloc puține. Potrivit ultimelor informații, peste 40.000 de soldați americani sunt staționați în cele opt baze miltare importante din Bahrain, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite sau Irak. Oricare din aceste baze pot reprezenta o țintă, iar pentru a efectua un astfel de atac nu este nevoie de resurse semnificative din partea acestor grupări. Un atac ar duce la o ripostă americană, așa cum a spus și președintele Trump în adresa de după atacul de pe 22 iunie. Ceea ce ne-ar duce în scenariul în care conflictul ar escalada până într-un punct care în prezent este o necunoscută.
Poziționările marilor aliați istorici ai Iranului, cum ar fi Coreea de Nord, Rusia sau chiar și China trebuie urmărită îndeaproape pentru a intui o direcție și o posibilă implicare a acestora.
Momentan, Europa îndeamnă la negocieri diplomatice, susținând că doar diplomația este soluția.
Însă în ce măsură ele mai sunt posibile în acest punct, rămâne de văzut.
