Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Câștigătorii Premiilor Oscar 2023. ”Everything Everywhere All at Once”, cel mai bun film și alte șase premii

Filmul ”Everything Everywhere All at Once” este marele câștigător al Premiilor Oscar 2023. Cu 11 nominalizări, filmul a câștigat șapte premii, inclusiv pentru cele mai importante categorii: cel mai bun film, ea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună actriță în rol secundar și cel mai bun actor în rol secundar.

Câștigătorii Premiilor Oscar 2023

Cel mai bun film

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Avatar: The Way of Water”
  • ”The Banshees of Inisherin”
  • ”Elvis”
  • ”Everything Everywhere All at Once”
  • ”The Fabelmans”
  • ”Tár”
  • ”Top Gun: Maverick”
  • ”Triangle of Sadness”
  • ”Women Talking”

Cel mai bun actor în rol principal

  • Brendan Fraser, ”The Whale”
  • Colin Farrell, ”The Banshees of Inisherin”
  • Austin Butler, ”Elvis”
  • Bill Nighy, ”Living”
  • Paul Mescal, “Aftersun”

Cea mai bună actriță în rol principal

  • Ana de Armas, ”Blonde”
  • Cate Blanchett, ”Tár”
  • Andrea Riseborough, ”To Leslie”
  • Michelle Williams, ”The Fabelmans”
  • Michelle Yeoh, ”Everything Everywhere All at Once”

"Doamnelor, să nu lăsați pe nimeni să vă spună vreodată că v-a trecut vremea! Nu renunțați niciodată!", a fost mesajul transmis de Michelle Yeoh (60 de ani), care a devenit prima actriță asiatică ce câștigă un premiu Oscar.

Cel mai bun actor în rol secundar

  • Brian Tyree Henry, ”Causeway”
  • Judd Hirsch, ”The Fabelmans”
  • Brendan Gleeson, ”Banshees on Inisherin”
  • Barry Keoghan, ”Banshees of Inisherin”
  • Ke Huy Quan, ”Everything Everywhere All at Once”

"Călătoria mea a început pe o barcă. Am petrecut un an într-o tabără de refugiați", a spus Quan, după câștigarea statuetei. "Cumva, am ajuns aici, pe cea mai mare scenă de la Hollywood. Se spune că astfel de povești se întâmplă doar în filme. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă mie. Acesta - ACESTA - este visul american".

Cea mai bună actriță în rol secundar

  • Angela Bassett, ”Black Panther: Wakanda Forever”
  • Hong Chau, ”The Whale”
  • Kerry Condon, ”The Banshees of Inisherin”
  • Jamie Lee Curtis, ”Everything Everywhere All at Once”
  • Stephanie Hsu, ”Everything Everywhere All at Once”

”Mama și tatăl meu au fost amândoi nominalizați la Oscaruri la categorii diferite - eu tocmai am câștigat un Oscar!”, a declarat Jamie Lee Curtis, după câștigarea trofeului.

Cel mai bun regizor

  • Martin McDonagh, ”The Banshees of Inisherin”
  • Daniel Scheinert și Daniel Kwan, ”Everything Everywhere All at Once”
  • Steven Spielberg, ”The Fabelmans”
  • Todd Field, ”Tár”
  • Ruben Ostlund, ”Triangle of Sadness”

Cel mai bun scenariu original

  • ”Everything Everywhere All at Once”
  • ”The Banshees of Inisherin”
  • ”The Fabelmans”
  • ”Tár”
  • ”Triangle of Sadness”

Cel mai bun scenariu adaptat

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Glass Onion: A Knives Out Mystery”
  • ”Living”
  • ”Top Gun: Maverick”
  • ”Women Talking”

Cea mai bună coloană sonoră

  • Volker Bertelmann, ”All Quiet on the Western Front”
  • Justin Hurwitz, ”Babylon”
  • Carter Burwell, ”The Banshees of Inisherin”
  • Son Lux, ”Everything Everywhere All at Once”
  • John Williams, ”The Fabelmans”

Cel mai bun cântec original

  • ”Applause” din ”Tell It like a Woman”
  • ”Hold My Hand” din ”Top Gun: Maverick”
  • ”Lift Me Up” din ”Black Panther: Wakanda Forever”
  • ”Naatu Naatu” din ”RRR”
  • ”This Is A Life” din ”Everything Everywhere All at Once”

Cel mai bun film internațional

  • ”All Quiet on the Western Front” (Germania)
  • ”Argentina, 1985” (Argentina)
  • ”Close” (Belgia);
  • ”EO” (Polonia);
  • ”The Quiet Girl” (Irlanda)

Cel mai bun film de animație (lungmetraj)

  • ”Guillermo del Toro’s Pinocchio”
  • ”Marcel the Shell With Shoes On”
  • ”Puss in Boots: The Last Wish”
  • ”The Sea Beast”
  • ”Turning Red”

Cel mai bun film de animație (scortmetraj)

  • “The Boy, the Mole, the Fox and the Horse” 
  • “The Flying Sailor” 
  • “Ice Merchants” 
  • “My Year of Dicks” 
  • “An Ostrich Told Me the World Is Fake and I Think I Believe It”

Cel mai bun documentar (scurtmetraj)

  • ”The Elephant Whisperers”
  • ”Haulout”
  • ”How Do You Measure a Year?”
  • ”The Martha Mitchell Effect”
  • ”Stranger at the Gate”

Cel mai bun documentar (lungmetraj)

  • ”All That Breathes”
  • ”All the Beauty and the Bloodshed”
  • ”Fire of Love”
  • ”A House Made of Splinters”
  • ”Navalny”

Pe scenă, la primirea premiului, au urcat și soția, fiica și fiul lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia. "Soțul meu este în închisoare doar pentru că a spus adevărul. Soțul meu este în închisoare doar pentru că a apărat democrația", a declarat soția lui Navalnîi. "Alexei, visez la ziua în care vei fi liber și țara noastră va fi liberă. Rămâi puternic, dragostea mea".

Cel mai bun scurtmetraj

  • ”An Irish Goodbye”
  • ”Ivalu”
  • ”Le Pupille”
  • ”Night Ride”
  • ”The Red Suitcase”

Actorul James Martin a sărbătorit pe scenă nu numai premiul, ci și ziua sa de naștere. Regizorii filmului au invitat întreaga sală să-i cânte acestuia ”La mulți ani”. De la barista la un cunoscut lanț de cafenele, pe scena Premiilor Oscar, James Martin - care are Sindromul Down - scrie istorie la prestigioasa gală.

Cele mai bune efecte vizuale

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Avatar: The Way of Water”
  • ”The Batman”
  • ”Black Panther: Wakanda Forever”
  • ”Top Gun: Maverick”

Cele mai bun sunet

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Avatar: The Way of Water”
  • ”The Batman”
  • ”Elvis”
  • ”Top Gun: Maverick”

Cele mai bune costume

  • ”Babylon”
  • ”Black Panther: Wakanda Forever”
  • ”Elvis”
  • ”Everything Everywhere All at Once”
  • ”Mrs. Harris Goes to Paris”

Cel mai bun machiaj / cea mai bună coafură

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”The Batman”
  • ”Black Panther: Wakanda Forever”
  • ”Elvis”
  • ”The Whale”

Transformarea șocantă a lui Brendan Fraser pentru filmul ”The Whale” a adus echipei premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj.

Cel mai bun montaj

  • ”The Banshees of Inisherin”
  • ”Elvis”
  • ”Everything Everywhere All at Once”
  • ”Tár”
  • ”Top Gun: Maverick”

Cea mai bun design de producție

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Avatar: The Way of Water”
  • ”Babylon”
  • ”Elvis”
  • ”The Fabelmans”

Cea mai bună imagine

  • ”All Quiet on the Western Front”
  • ”Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths”
  • ”Elvis”
  • ”Empire of Light”
  • ”Tár”

Știrea inițială:

Gazda și prezentatorii Premiilor Oscar 2023

Jimmy Kimmel va fi gazda galei din acest an. Va fi pentru a treia oară când comediantul american îndeplinește acest rol și prima oară din 2018. De atunci, timp de trei ediții, Premiile Oscar nu au avut nicio gazdă, iar anul trecut, rolul a fost îndeplinit de trei actrițe: Regina Hall, Amy Schumer și Wanda Sykes.

Printre prezentatori care vor anunța premiile se numără: Halle Bailey, Antonio Banderas, Elizabeth Banks, Jessica Chastain, John Cho, Andrew Garfield, Hugh Grant, Danai Gurira, Salma Hayek Pinault, Nicole Kidman, Florence Pugh și Sigourney Weaver.

Aceștia se alătură unui grup anunțat anterior, care îi include pe: Riz Ahmed, Emily Blunt, Glenn Close, Jennifer Connelly, Ariana DeBose, Samuel L. Jackson, Dwayne Johnson, Michael B. Jordan, Troy Kotsur, Jonathan Majors, Melissa McCarthy, Janelle Monáe, Deepika Padukone, Questlove, Zoe Saldaña și Donnie Yen.

Un al treilea val a fost anunțat joi: Halle Berry, Paul Dano, Cara Delevingne, Harrison Ford, Kate Hudson, Mindy Kaling, Eva Longoria, Julia Louis-Dreyfus, Andie MacDowell, Elizabeth Olsen, Pedro Pascal și John Travolta.

Andrea Riseborough, o nominalizare controversată

Cea mai mare agitație din acest an a fost dezbaterea din jurul neașteptatei nominalizări a actriței Andrea Riseborough la categoria cea mai bună actriță. Riseborough a fost nominalizată pentru drama "To Leslie", după ce multe celebrități au susținut nominalizarea acesteia prin campanii publice.

Atunci când alte două candidate la cea mai bună actriță - Danielle Deadwyler ("Till") și Viola Davis ("Woman King") - au fost ignorate, unii au văzut în acest lucru o reflectare a prejudecăților rasiale din industria cinematografică. Academia a lansat o anchetă privind campania populară, plină de vedete, pentru Riseborough, dar nu a găsit niciun motiv pentru a-i anula nominalizarea, notează Associated Press.

Cine sunt favoriții Premiilor Oscar 2023

"Everything Everywhere All at Once", regizat de Daniel Kwan și Daniel Scheinert, se află pe primul loc cu 11 nominalizări. La mică distanță, însă, se află comedia neagră irlandeză "The Banshees of Inisherin", cu nouă nominalizări. Tot nouă nominalizări are și filmul Netflix despre Primul Război Mondial "All Quiet on the Western Front".

Michelle Yeoh ("Everything Everywhere All at Once") și Cate Blanchett ("Tár") par favorite la categoria cea mai bună actriță.

Cel mai bun actor este mai greu de decis, Brendan Fraser ("The Whale") și Austin Butler ("Elvis") având amândoi roluri excepționale și premiate.

La categoriile secundare, Angela Bassett ("Black Panther: Wakanda Forever") și Ke Huy Quan ("Everything Everywhere All at Once") sunt favoriții, deși victoria lui Jamie Lee Curtis la Screen Actors Guild Awards o pune și pe aceasta în cursa pentru statuetă.

Steven Spielberg ("The Fabelmans") ar putea câștiga al treilea său Oscar pentru cel mai bun regizor, deși regizorii "Everything Everywhere All at Once" ar putea să fi apărut ca favoriți.

Academia a refuzat un discurs al lui Volodimir Zelenski

Academia de film americană, care organizează gala de decernare a premiilor Oscar, a respins cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a susţine un discurs în timpul transmisiunii televizate a acestei ceremonii.

Pentru al doilea an consecutiv, Academia de film americană a decis să îl ignore pe Volodimir Zelenski, care spera că după intervenţia sa de luna trecută la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin să aibă şi o apariţie virtuală în timpul transmisiunii televizate a galei Oscar din 2023.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE