Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Bilete de tren vor putea fi achiziționate de pe un singur site. Când va fi lansat ghișeul unic

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Vom putea cumpăra bilete de tren de la toți operatorii feroviari de pe un singur site, fără să mai fie nevoiți să intre și pe alte platforme pentru a programa o deplasare. Ghișeul unic urmează să fie lansat pentru călători la jumătatea lunii mai.

Dacă intrăm pe site-ul MersulTrenurilor.ro și vrem să cumpărăm bilete pentru o anumită destinație unde nu putem ajunge decât cu trenuri ale operatorilor privați, vom fi redirecționați către platformele de ticketing ale respectivelor companii. Tranzacția este finalizată, însă, doar după parcurgerea mai multor pași, inclusiv crearea unui cont de utilizator. Lucrurile s-ar putea simplifica după implementarea unui sistem integrat de vânzare a biletelor care este testat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

”Ne dorim cât mai aproape de 10-15 mai să lansăm, cu rugămintea ca oamenii să înțeleagă că vor mai fi buguri, dar va funcționa. Discuția pe care o avem acum cu operatorii este legată de intervalul dintre două trenuri pentru care va garanta această legătură și pentru un moment  luând în considerare și unele probleme pe care le avem pe calea ferată legate de unele întârzieri cu toate șantierele și restricții de viteză. Timpii de legătură între două trenuri vor fi la început de 15 minute, astfel încât să putem da șansa călătorilor să aibă un transport predictibil,” a explicat Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară.

Sistemul va include și reducerile de care beneficiază elevii, studenții și pensionarii

Diferența majora pe care o aduce acest ghișeu unic este de faptul că nu mai trebuie să ne intereseze ce operator lucrează între două destinații. Spre exemplu, dacă avem de mers de la Tulcea la Galați, unde poate fi nevoie să schimbăm trei trenuri, atunci când platforma va deveni funcțională, vom cumpăra un singur bilet care va fi valabil pentru toate cele trei companii cu care vom călători pe această destinație.

În acest moment se fac teste doar pentru doi dintre cei șase operatori de transport feroviar de călători câți sunt în România, însă Autoritatea pentru Reformă Feroviară încearcă să includă cât mai repede în sistem toate companiile. Cei mai mulți călători cu care Euronews a stat de vorbă cred că le va fi mult mai ușor să cumpere bilete de tren de pe un singur site.

”Mi se pare o inițiativă bună pentru că nu știi mereu cu ce companie vei circula și așa poți să iei direct la trenul la care ai nevoie și nu te mai complici să îți faci conturi la toți ,” a declarat un bărbat.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a realizat site-ul în colaborare cu Ministerul Educației și Casa de Pensii. Astfel, în sistem se vor regăsi, în curând, toate datele pe baza cărora primesc reduceri elevii, studenții și pensionarii.

Distribuie

Taguri