Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Balonul de Aur 2023: Leo Messi câștigă trofeul pentru a 8-a oară

UPDATE Leo Messi (36 de ani) a câștigat Balonul de Aur. E al optulea din cariera argentinianului, record absolut.

Marele trofeu se acordă pentru evoluțiile jucătorilor în timpul sezonului competițional 2022 - 2023. Până în 2021, erau luate în calcul performanțele din anul calendaristic anterior. Această distincție se acordă, din 1956, de către revista France Football.

Aitana Bonmati (25 de ani, Barcelona) a câștigat Balonul de Aur la fotbalul feminin.


Știrea inițială:

Balonul de Aur 2023

Până în 1995, premiul era acordat fotbaliștilor care evoluau în campionatele europene.

Din 1956 până în 2006, voturile erau acordate de unii jurnaliști sportivi din întreaga lume. Din 2007, pe lângă voturile jurnaliștilor, au primit drept de vot și antrenorii și căpitanii de echipă ai naționalelor clasate în top 100.

Între 2010 și 2015, după un acord cu FIFA, premiul a fost contopit cu alt premiu, numit "Fotbalistul Anului", distincție fondată în 1991. Denumirea de "Balonul de Aur" a revenit în 2016. Tot de atunci FIFA acordă din nou și premiul Cel mai Bun Jucător al Anului. Însă Balonul de Aur este cea mai importantă distincție individuală pe care o poate primi un jucător.

Premiile acordate la gala Balonul de Aur 2023

  • Balonul de Aur la masculin
  • Balonul de Aur la feminin (introdus în urmă cu cinci ani). Ultima câștigătoare este Alexia Putellas, care a devenit prima jucătoare câștigătoare a două trofee consecutive.
  • Trofeul Kopa, pentru cel mai bun jucător U21 din sezonul trecut
  • Trofeul Yashin, acordat celui mai bun portar
  • Trofeul Gerd Muller, pentru cel mai bun atacant
  • Premiul pentru cel mai bun club al sezonului
  • Premiul Socrates, pentru gesturile caritabile făcute de un fotbalist

Messi, principalul favorit la Balonul de Aur 2023

Lionel Messi este văzut drept principalul favorit la câștigarea unui nou Balon de Aur. Atacantul în vârstă de 36 de ani este deținătorul recordului la numărul de trofee primite, șapte. Al doilea în această ierarhie este chiar marele său rival, Cristiano Ronaldo, care are cinci.

Însă dacă Messi va câștiga și acest Balon de Aur, el va deveni primul fotbalist care nu joacă într-un campionat din Europa și care obține acest trofeu. Starul argentinian evoluează în SUA, la Inter Miami, din această vară.

Potrivit indexului Power Ranking, Messi este principalul favorit, mai ales după performanța de la finalul anului trecut, când și-a trecut în palmares singurul trofeu pe care îl mai dorea, Cupa Mondială cu naționala Argentinei. El a și fost al doilea marcator al acelei competiții, cu 7 goluri, după francezul Mbappe, cu 9 reușite.

Erling Haaland este considerat al doilea favorit. În sezonul 2022-2023, atacantul norvegian a reușit 56 de goluri și 9 pase decisive. Cu Manchester City, el a câștigat Champions League, campionatul și Cupa Angliei, chiar la primul său sezon în această țară.

Al treilea este văzut Kylian Mbappe. Atacantul francez a încheiat sezonul trecut cu 55 de goluri și 14 pase decisive și a câștigat titlul cu PSG.

Pe următoarele poziții sunt Vinicius (Real Madrid), Kevin de Bruyne (Manchester City) și Rodri (Manchester City).

Cât costă trofeul Balonul de Aur

Trofeul are o înălțime de 31 de centimetri și include și acel soclu din pirită. El are o greutate de puțin peste 7 kilograme și costă în jur de 3.000 de euro, potrivit publicației As. Din 1983, el are aceleași dimensiuni.

Este realizat din două plăci de alamă, care sunt lipite între ele pentru a crea forma unei mingi. În interior, trofeul este umplut cu un fel de ceară specială, iar exteriorul este suflat cu aur.

  • Primul Balon de Aur a fost câștigat de Stanley Matthews, în 1956.
  • Primul câștigător al Balonului de Aur care nu era din Europa a fost liberianul George Weah, în 1995. El rămâne singurul fotbalist african cu această distincție.
  • În 1997, brazilianul Ronaldo a devenit primul fotbalist sud-american care câștigă premiul.
  • După Lionel Messi, care are șapte Baloane de Aur, și Cristiano Ronaldo, care are cinci, urmează trei jucători cu câte trei premii: Johan Cruyff, Michel Platini și Marco van Basten.
  • Țările care au dat cel mai mulți câștigători ai Balonului de Aur: Franța, Germania, Argentina, Olanda și Portugalia, cu câte șapte.
  • Barcelona și Real Madrid sunt cluburile care au dat cei mai mulți câștigători de-a lungul timpului, câte 12.
  • În 2020, Balonul de Aur nu a fost acordat, din cauza pandemiei de COVID-19.
  • Deținătorul ultimului Balon de Aur, cel din 2022, este atacantul francez Karim Benzema.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE