Cu două etape rămase din sezonul 2025 de Formula 1, lupta pentru titlul mondial la piloți se anunță printre cele mai strânse din istoria acestui sport. Calculele arată că trei piloți pot triumfa: Lando Norris (McLaren), Max Verstappen (Red Bull) și Oscar Piastri (McLaren).
Descalificarea piloților McLaren, după Marele Premiu din Las Vegas, a relansat complet lupta pentru titlu. Max Verstappen, cel care a câștigat cursa și obținut, astfel, 25 de puncte, l-a egalat în clasamentul mondial al piloților pe australianul Oscar Piastri. Mai mult decât atât, Verstappen s-a apropiat la numai 24 de puncte de liderul Lando Norris.
Cu două etape rămase din sezon, clasamentul F1 al piloților cu șanse la titlu arată după cum urmează:
- Lando Norris (McLaren) - 390 puncte
- Oscar Piastri (McLaren) - 366 puncte
- Max Verstappen (Red Bull) - 366 puncte
Calculul pleacă de la numărul de puncte rămase în joc: 58 (etapa din Qatar are și cursă de sprint):
- 8 puncte - victoria în cursa de sprint din Qatar;
- 25 de puncte - victoria în Marele Premiu din Qatar;
- 25 de puncte - victoria în Marele Premiu din Abu Dhabi.
Scenariul 1: Lando Norris câștigă în Qatar - matematic posibil ✔️
Pentru ca Lando Norris să câștige titlul mondial încă din penultima etapă, el trebuie să-și mărească la minimum 26 de puncte avansul față de primul urmăritor, astfel încât să nu mai aibă nicio grijă în ultima etapă. Ar însemna ca pilotul britanic să meargă „ceas” în Qatar, iar Verstappen și Piastri să aibă un weekend mai slab.
Pe scurt, pentru a deveni campion mondial, tot ce trebuie să facă Lando Norris e să obțină la finalul etapei din Qatar cu două puncte mai mult decât Verstappen și Piastri sau dacă obține cu un punct mai mult decât cei doi și câștiga cursa de duminică (pentru ca în caz de egalitate, britanicul să câștige după primul criteriu de departajare - numărul de victorii în sezon).
Scenariul 2: Lando Norris câștigă în Abu Dhabi - matematic posibil ✔️
Dacă Norris nu câștigă ambele întreceri punctate din Qatar, atunci lupta pentru titlu se poate da în ultima cursă a sezonului. Pentru a triumfa, pilotul britanic trebuie să-și gestioneze avantajul față de Verstappen și Piastri.
Calculele exacte pentru Abu Dhabi se vor putea face în funcție de evoluțiile celor trei piloți în etapa din Qatar. Însă ne putem gândi încă de pe acum la câteva scenarii.
Dacă, de exemplu, Max Verstappen sau Oscar Piastri ar lua maximum de puncte în Qatar (25+8=33), iar Norris ar termina pe locul 2 în sprint și cursă (18+7= 25 de puncte), atunci diferența între britanic și pilotul care ar fi pe locul 2 în clasament s-ar restrânge la 16 puncte.
Acest lucru presupune ca în ultima cursă a sezonului, Norris să nu risipească ecartul față de urmăritori. Chiar dacă nu câștigă, dar păstrează distanța în raport cu Verstappen sau Piastri în limitele celor 16 puncte în clasamentul general, ar fi teoretic, în siguranță.
Scenariul 3: Max Verstappen câștigă în Qatar - matematic imposibil ❌
Max Verstappen nu poate câștiga matematic titlul mondial în Qatar, chiar dacă obține maximul de puncte, iar Lando Norris și Oscar Piastri nu ar obține niciun punct. Concret, dacă olandezul ar obține cele 33 de puncte, iar cei doi piloți McLaren nu ar puncta deloc, atunci maximul pe care îl va obține pilotul Red Bull va fi un avans de 9 puncte cu care va ajunge în ultima cursă a sezonului.
Așadar, Qatar va fi doar o cursă de „vânătoare” pentru Verstappen, una care să-i permită cvadruplului campion mondial să ducă lupta pentru titlu până în ultima etapă, așa cum a făcut-o în anul 2021, împotriva lui Lewis Hamilton.
Scenariul 4: Max Verstappen câștigă în Abu Dhabi - matematic posibil ✔️
Este scenariul în care Verstappen, cu un moral fulminant după weekend-ul din Las Vegas, ar avea realist cele mai mari șanse. Pilotul olandez devine campion dacă obține cu 25 de puncte mai mult decât Norris și Piastri în Qatar și Abu Dhabi.
De exemplu, dacă Verstappen câștigă tot în ultimele două etape (58 de puncte), trebuie ca Norris să nu obțină mai mult de 33 de puncte în Qatar și Abu Dhabi. În acest caz, ce face Piastri nu mai este relevant.
Scenariul 5: Oscar Piastri câștigă în Qatar - matematic imposibil ❌
Chiar dacă performanțele lui Oscar Piastri în ultimele etape au fost departe de ceea ce a arătat australianul în prima parte a sezonului, pilotul Papaya are șansele lui.
Fiind la egalitate de puncte cu Max Verstappen, matematica, în cazul său, e simplă: toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pilotul olandez pentru a ieși campion mondial i se aplică și lui.
Așadar, la fel ca Verstappen, nici Piastri nu poate câștiga matematic titlul în Qatar, indiferent dacă iese victorios în sprint și cursă, iar rivalii săi nu punctează deloc. Ar însemna, la fel ca pilotul olandez, ca australianul să obțină maximum un avans de 9 puncte cu care va merge în ultima cursă a sezonului.
Scenariul 6: Oscar Piastri câștigă în Abu Dhabi - matematic posibil ✔️
Pilotul australian poate deveni campion mondial în Abu Dhabi dacă obține cu cel puțin 25 de puncte mai mult decât Norris și Verstappen în Qatar și Abu Dhabi.
De exemplu, dacă Piastri câștigă tot în ultimele două etape (58 de puncte), trebuie ca Norris să nu obțină mai mult de 33 de puncte în Qatar și Abu Dhabi. În acest caz, ce face Verstappen nu mai este relevant, pentru că în Qatar el pornește de la același număr de puncte pe care le are și Piastri.
Ce se întâmplă în caz de egalitate de puncte la final de sezon
Cursa pentru titlul mondial la piloți este foarte strânsă, astfel că nu putem exclude nici posibiltatea ca după ultima cursă doi piloți să se afle la egalitate de puncte. De exemplu: Verstappen ia 58 de puncte în Qatar și Abu Dhabi, iar Norris câștigă 34 de puncte în ultimele două etape. În acest caz, cei doi piloți ar fi la egalitate, cu 424 de puncte.
Într-o astfel de situație, titlul mondial se va decide în funcție de numărul de victorii în acest sezon, numărul de locuri 2, numărul de locuri 3 și tot așa.
Înainte de ultimele două etape din sezonul 2025, situația la numărul de victorii este următoarea:
- Lando Norris - 7 victorii
- Max Verstappen - 6 victorii
- Oscar Piastri - 7 victorii
