Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avocatul lui Cătălin Cherecheș i-a transmis acestuia să se predea, înainte să fie prins. Când poate fi extrădat din Germania

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost prins de autoritățile germane în Augsburg, marți seară, după ce a reușit să fugă din România vineri dimineață. El a părăsit țara cu câteva ore înainte să fie pronunțată sentința pentru luare de mită.

Primarul din Baia Mare a părăsit România prin vama Petea, într-un taxi, cu buletinul unui verișor cu care seamănă.

Mesajul primit de Cherecheș de la avocatul său

Între timp, avocatul său i-a transmis și public un mesaj înainte ca acesta să fie prins de autoritățile germane.

Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș: "Îi recomand să se predea autorităților, indiferent unde s-ar afla acum. Instinctul de conservare sau ce l-o fi determinat pe domnul Cherecheș sau poate faptul că și-a dat seama că n-are nicio șansă să fie rejudecat în mod imparțial, pot fi doar niște presupuneri".

Primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheș se află acum în custodia poliției germane. Poliția română spune că edilul a fost reținut în baza informațiilor pe care anchetatorii le-au adunat în aceste zile, inclusiv informații legate de traseele urmate de acesta.

Pe numele său a fost emis un mandat de arestare european, în baza căruia să fie adus în țară pentru a executa detenția. Înainte însă, așa cum cere procedura, mandatul de arestare trebuie confirmat. Până atunci, cel mai probabil, primarul din Baia Mare își va petrece zilele după gratii, într-o închisoare din țara în care a fost prins, Germania.

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR: "Statul german nu mai este dispus, deci condamnații noștri să nu mai facă pușcăria acolo, pentru că costă foarte mult reeducarea. În ultimii ani, îi trimit acasă, fără discuție, numai că nu se face așa, de seara până dimineața, procedura aceasta. Trebuie rezolvată problema cu mandatul, trebuie verificat de către autoritățile germane dacă mandatul este eliberat în condiții normale, legale, dacă corespunde. Procedura noastră este în conformitate cu procedura europeană, fără discuție. Și în funcție de asta, îl vor trimite acasă într-o lună-două."

Procesul privind mandatul european de arestare a lui Cătălin Cherecheș ar putea dura o lună sau două. Germania este o țară în care nu există precedent legat de decizii favorabile în cazul condamnaților fugari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE