Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aplicația TikTok, interzisă de Parlamentul European pe telefoanele angajaților

Parlamentul European a decis să interzică aplicația chinezească TikTok pe telefoanele mobile folosite de angajații instituției, din motive de securitate, a precizat, marți, un oficial european, citat de agenția Reuters, conform Agerpres.

Aplicația TikTok nu va mai putea fi instalată pe dispozitivele pe care au acces la serviciul de e-mail al Parlamentului European și la alte rețele de acces instalate pe ele, a spus oficialul.

Decizia privind interzicerea TikTok în Parlamentul European urmează să fie anunţată în curând.

Săptămâna trecută, aplicația TikTok a fost interzisă pe telefoanele angajaților din Comisia Europeană şi Consiliul UE. Oficialii europeni au luat această decizie pe fondul preocupărilor tot mari cu privire la compania deţinută de firma chineză ByteDance.

De ce a început să fie interzisă aplicația TikTok în UE

Tiktok este o platformă extrem de populară, folosită pentru distribuirea de clipuri video. Aplicația a fost luată în vizor de statele occidentale, sub suspiciunea că Beijingul ar putea obţine acces la datele utilizatorilor săi din întreaga lume.

De cealaltă parte, China a negat frecvent că ar avea astfel de intenţii. În Statele Unite, aplicaţia este considerată o ameninţare la adresa securităţii naţionale, fiind interzisă de la sfârşitul lui decembrie pe telefoanele funcţionarilor din administraţia americană. Recent, şi angajaţii agenţiilor federale au fost somaţi să procedeze la fel. Canada a adoptat o decizie similară luni. India a interzis, de asemenea, aplicaţia.

Parlamentul danez a anunţat marţi că le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze aplicaţia TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu, din cauza "riscului de spionaj", conform agenției AFP.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE