Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Andrei Baciu demisionează de la conducerea CNAS. Numele său apare în dosarul achiziției de vaccinuri

Publicat de: Andreea Borcilă

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, și-a anunțat luni dimineață „demisia de onoare” de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

În postare, acesta a amintit despre „informaţiile apărute în spaţiul public”, făcând referire la ancheta pornită de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID, în timpul pandemiei.

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni.

Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.

Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați”, a scris Baciu în postarea de pe social media.

El a fost chemat la sediul DNA luni, 11 decembrie.

VEZI GALERIA
4 imagini

Andrei Baciu a fost numit la șefia CNAS în august 2023, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. El a fusese eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, pe care a deținut-o din decembrie 2019.

În pandemie, Baciu a ocupat funcția de vicepreședinte și, apoi, de președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Florin Cîțu, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, urmăriți penal în dosarul vaccinurilor anti-COVID

Fostul premier Florin Cîţu este urmărit penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, conform DNA.

Inclusiv foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, sunt acuzați de abuz în serviciu și de complicitate în dosarul achiziției de vaccinuri.

Un număr mai mare de doze de vaccin decât ar fi fost necesar

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, menţionează DNA.

Anchetatorii susţin că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

"În prezenta cauză, în contextul menţionat, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane", explică procurorii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE