Insistențele Washingtonului în contextul anexării Groenlandei împing mai multe capitale din Uniunea Europeană să activeze recent implementatul „buton de oprire” în context economic, relatează Euronews.com.
Deși nu a fost testat încă, instrumentul european de Anti-Constrângere, adoptat în decembrie 2023, oferă blocului european un răspuns colectiv atunci când un stat membru este forțat să „ia o anumită decizie prin aplicarea sau amenințarea cu aplicarea unor măsuri care afectează comerțul sau investițiile”.
Președintele SUA, Donald Trump, surprins de indiferența puterilor europene la dorința sa de a pentru bunuri din Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Olanda, Finlanda și Regatul Unit, care ar urma să fie aplicat începând cu 1 februarie. Tariful ar crește la 25% dacă rezistența continuă.
Aceste noi taxe s-ar adăuga peste tariful UE existent de 15%, negociat cu mare dificultate de la originalul de 50%, de către Ursula von der Leyen, după ce președinta Comisiei Europene l-a urmărit pe Trump până la terenul său de golf din Turnberry, în Scoția, pentru a semna un acord.
Ca răspuns la ultimele amenințări, miniștrii Finanțelor din Germania și Franța au declarat public că nu vor accepta șantaj economic pentru a-i convinge a fi de acord cu planul SUA.
Spre deosebire de amenințările economice din trecut, care erau prezentate drept dispute legate de deficitul comercial, acestea au o legătura politică directă sau, așa cum definește instrumentul Anti-Constrângere, reprezintă o presiune economică menită să forțeze un rezultat geopolitic. Noile amenințări constituie o implicare nejustificată „în alegerile suverane legitime ale Uniunii Europene și ale statelor sale membre”.
Instrumentul Anti-Constrângere, asemănător cu articolul 5 al NATO
Deși Groenlanda nu este membru al Uniunii Europene și este teritoriu autonom, insula este administrată de Regatul Danemarcei.
Constrâgerea americană asupra Groenlandei este egală cu orice acțiune de constrângere asupra oricărui alt stat european și alegerilor sale independente, specific scenariului pentru care a fost scris acest instrument.
Mai exact, mecanismul a fost conceput astfel încât UE să poată folosi amenințarea unei rupturi, sprijinită de întreaga sa forță economică, pentru a proteja unul sau mai mulți dintre membrii săi.
În acest sens, mecanismul de Anti-Constrângere seamănă cu angajamentul din articolul 5 al NATO, potrivit căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Diferența este că, în loc de un răspuns militar, răspunsul va fi de factură economică.
În același timp, ar fi o mișcare necaracteristică din partea UE, cunoscută pentru atitudine calmă și, câteodată, lipsită de forță, în fața crizelor internaționale.
Cum funcționează Instrumentul de Anti-Constrângere
În stabilirea domeniului de aplicare al mecanismului, legea prevede și un parcurs destul de strict privind modul în care o plângere poate trece de la acuzație la acțiune.
Procesul poate începe fie prin lansarea unui caz de către Comisia Europeană, fie la cererea unui stat membru. Din acel moment, Comisia Europeană analizează presupusul „prejudiciu” pentru o perioadă care, în general, nu depășește patru luni.
În procesul de analiză, Comisia verifică dacă statul terț implicat prezintă un tipar în relația cu alt stat UE sau în alte părți, ce decizii de politică publică încearcă să influențeze și dacă a încercat să își atingă obiectivul prin alte canale înainte să recurgă la presiuni legate de comerț sau investiții.
Dacă se constată existența coerciției și se propune luarea unor măsuri, Consiliul are aproximativ două luni pentru a stabili oficial că există constrângere.
Ulterior, Comisia cere statului terț să înceteze întreprinderea măsurilor de constrângere și încearcă să angajeze un dialog cu acesta. Dacă nu funcționează, UE poate adopta măsuri care „forțează” statul terț să se oprească.
Aceste măsuri pot include acces restricționat la piețele din UE cât și alte dezavantaje din punct de vedere economic. Totodată, Comisia poate solicita „reparații pentru prejudiciul cauzat de constrângerea economică, în conformitate cu dreptul internațional politic”.
