După explozia dronei din apropierea Portului Constanța, mai mulți lideri europeni și-au exprimat solidaritatea cu România. Printre aceștia se numără Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Antonio Costa, președintele Consiliului European, și Emmanuel Macron, președintele Franței.
Ursula von der Leyen: Programul SAFE va contribui la consolidarea securității României
Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Ursula von der Leyen transmite solidaritate, și subliniază consecințele războiului din Ucraina, amintind de recentul eveniment cu drona care a lovit un bloc din Galați. Ursula menționează în acest context și importanța programului SAFE pentru întărirea capacității de interceptare a dronelor cât și a apărării aeriene în general.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Solidaritate cu România!
La o săptămână după ce o dronă s-a prăbușit într-un bloc de locuințe din Galați, o dronă maritimă a ajuns astăzi în portul Constanța. Aceasta este o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Conflictul devine tot mai mult o amenințare directă pentru țările de la granița estică a Uniunii Europene.
Solidaritatea noastră cu fiecare stat membru expus acestor amenințări este deplină. Iar răspunsul nostru trebuie să fie pe măsura urgenței situației. Europa investește masiv în capabilități anti-dronă, sisteme de apărare antiaeriană și sisteme de avertizare timpurie.
Programul SAFE va contribui la consolidarea securității României.
Și la consolidarea unei Europe mai puternice”.
Antonio Costa: UE reafirmă angajamentul ferm față de securitatea statelor membre
Antonia Costa, președintele Consiliului European, a transmis la rândul său solidaritate pentru România și a condamnat incidentul din portul Constanța.
Acesta a subliniat că este al treilea incident de securitate major produs în România în ultimele săptămâni și a afirmat că astfel de evenimente sunt o consecință directă a războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Totodată, a reiterat angajamentul ferm al Uniunii Europene pentru securitatea tuturor statelor membre și a condamnat încălcările repetate ale spațiului aerian al acestora.
Antonio Costa, președintele Consiliului European: „Solidaritate deplină și sprijin pentru România după explozia dronei din portul Constanța, produsă în această dimineață.
Acesta este al treilea incident de securitate semnificativ înregistrat în România în ultimele săptămâni.
Aceste incidente sunt o consecință directă a războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Uniunea Europeană condamnă încălcările repetate ale spațiului aerian al statelor membre și își reafirmă angajamentul ferm față de securitatea tuturor statelor membre”.
Emmanuel Macron: Securitatea României este extrem de importantă pentru Franța
Aflat la summitul UE - Balcanii de Vest de la Tivat, în Muntenegru, Macron a reafirmat rolul important al militarilor francezi în asigurarea securității României.
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Securitatea României este extrem de importantă pentru Franța. Din acest motiv, la câteva ore de la începutul războiului din Ucraina, am decis, la solicitarea autorităților din România, să trimitem ne militari pentru vă proteja teritoriul. De aceea, suntem parte esențială a cadrului de securitate pentru România. Suntem alături de România și facem ceea ce autoritățile voastre consideră pentru a proteja suveranitatea teritorială și aeriană”.
Întrebat dacă Franța ia în calcul suplimentarea numărului de militari dislocați în România, Emmanuel Macron a declarat că o astfel de decizie va depinde de evoluția amenințărilor la adresa securității țării noastre și de necesitățile identificate de autoritățile române.
În prezent, aproximativ 1.200 de militari francezi sunt staționați permanent în România, la Centrul Național de Instruire Întrunită de la Cincu, în cadrul prezenței înaintate a NATO pe flancul estic. Franța conduce grupul de luptă multinațional al Alianței din România, din care fac parte și militari din Belgia, Spania, Luxemburg și alte state aliate.
