Sorin Learschi, contraamiral de flotilă în rezervă, a declarat pentru Euronews România că drona care a explodat în apropierea Portului Constanța a fost obervată în jurul orei 05:50, în afara perimetrului portuar. Conform procedurilor, aceasta a fost adusă în perimetru, pentru verificări.
Learschi notează că drona a explodat în apropierea ARSVOM, companie de stat responsabilă cu intervențiile și salvarea pe mare, dar mai problematic este faptul că deflagrația a avut loc în apropierea zonelor de încărcare și descărcare a navelor petroliere din port.
Sorin Learschi, Contraamiral de Flotilă în rezervă: Legat de acest incident, el a început undeva în jurul orei 5:50, când sistemul de observare și patrulare ar fi descoperit această dronă, dar nu în portul Constanța, ci în afara portului, către zona digului de nord. Acolo, conform procedurilor și a deciziilor care s-au luat, ea a fost adusă în zona aceasta a ARSVOM-ului, societatea statului care se ocupă de salvarea pe mare, iar procedura de verificare a început, au fost luate măsuri de evacuare a personalului din zona presupus periculoasă dar, în urma cercetărilor, până la descoperirea eventualei încărcături explozive, s-a produs această deflagrație, spun eu destul de periculoasă pentru că poziționarea ARSVOM este undeva foarte aproape de zona încărcare - descărcare a navelor petroliere.
Sorin Learschi: Explozia ar fi avut efecte mult mai grave în apropierea terminalelor petroliere
În același timp, notează Sorin Learschi, ambarcațiunea, după aspect, ar fi una dintre variantele pe care le deține Ucraina, însă acest lucru rămâne totuși de stabilit. Deși explozia a avut loc într-o zonă izolată, Learschi subliniază și apropierea de zona de încărcare - descărcare a navelor petroliere.
Sorin Learschi, Contraamiral de Flotilă în rezervă: O situație mult mai gravă ar fi fost dacă această dronă ar fi fost poziționată mai aproape de zona aceasta petrolieră, de încărcare – descărcare produse petroliere, pentru că putea să producă un efect foarte mare. Poziționarea din imaginile care au fost date a fost bună, pentru că a fost cumva într-o zonă izolată. Efectul și suflul exploziei este normal pentru o încărcătură de exploziv. Canitatea va fi determinată. Probabil după aspectul acestei ambarcațiuni, că era era o ambarcațiune, probabil cu două motoare, este una din variantele pe care le deține Ucraina. Din această cauză a fost lansată această variantă ca fiind ucraineană. Rămâne de stabilit.
Sorin Learschi: Explozia ar fi putut fi declanșată de un mecanism automat
Sorin Learschi afirmă că, din imaginile apărute în spațiul public, drona pare să fi fost adusă în port prin propria propulsie, nu tractată. Potrivit acestuia, încărcătura explozivă ar fi putut să nu fie identificată inițial, iar detonarea s-ar fi produs fie după restabilirea legăturii cu operatorul, fie în urma activării unui mecanism automat de autodistrugere programat să intre în funcțiune după o anumită perioadă fără comenzi.
Sorin Learschi, Contraamiral de Flotilă în rezervă: „Din imaginile care există în spațiul public, publicate de diverse publicații, am văzut că aceasta a fost adusă în port nu tractată, ci pe propria propulsie. Probabil că, la o primă examinare, nu au identificat această încărcătură, iar explozia este posibil să se fi produs fie prin reluarea conectivității cu operatorul, care a declanșat-o, fie pentru că avea un timer, un timp de întârziere prestabilit: dacă timp de șase ore nu mai primește nicio comandă, se autodetonează. Este posibilă și această variantă”.
