Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aderarea la Schengen, parțială sau deloc în 2024. Cătălin Predoiu: Alternativa era să nu intrăm deloc în Schengen anul acesta

Alternativa la intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime era ca România să nu adere deloc anul acesta la spațiul de liberă circulație.

Declarația a fost făcută de ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, într-un interviu pentru Euronews România.

”La o analiză dură, așa cum trebuie făcută, dacă vrei să fii într-un contact cu realitatea, practic alternativa ar fi fost pentru noi, cu toate frontierele în afară sau cu două frontiere înăuntru și perspectiva scris în decizie de a discuta frontiera terestră în 2024.

Sub aspectul frontierei terestre, partea austriacă n-a făcut niciodată niciun pas înapoi.

Cu tot respectul pentru declarația președintelui și pentru președintele bulgar, dar dânsul n-a fost la masa de negocieri. Eu la masa de negociere am văzut ministrul bulgar care a considerat acceptabilă acestă soluție.

Aș vrea să vă spun un lucru sigur că de la bun început noi am pus problema, vorbesc de partea română, acolo, a tuturor celor trei frontiere. Noi n-am abdicat de la acest principiu prin cele trei frontiere, adică frontiera aeriană, maritimă și terestră.

Da, și pentru aplicarea acquis-ului Shengen, adică ridicarea controlului de la frontieră pe toate cele trei frontiere, dar una este ceea ce îți dorești și una e ceea ce îți arată realitatea din teren.”, a declarat Cătălin Predoiu.

România are promisiunea că intră în Schengen și în plan terestru

Totodată, ministrul Afacerilor Interne susține că România are promisiunea că va intra în Spațiul Schengen și pe cale terestră. Pentru acest lucru, țara noastră alături de Bulgaria va institui niște ”măsuri adiacente”.

”Foarte concret înseamnă întărirea controlului la frontieră prin toate frontierele și frontiera română, și frontiera bulgară, și frontierele comune și între România și statele membre, nu și statele non-Schengen, între Bulgaria și statele non-Schengen.

În același timp, cântărirea controalelor la frontierele aeriene, echiparea acestor puncte de trecere a frontiere cu specialiști în depistarea actelor de identitate, pașapoarte, cărți de identitate falsificate, suplimentarea numărului de ofițeri FRONTEX care să sprijine polițiștii de frontieră români și polițiști de frontieră bulgari. Cooperarea polițienească întărită între România, Austria, Bulgaria și celelalte state membre.

Investiții suplimentare în dotarea poliției de frontieră din România și Bulgaria, care să fie făcută prin fonduri europene. Obligația asumată da de Comisia Europeană.”, a mai adăugat acesta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE