Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră a fost prelungit cu două luni, anunţă Erdogan

Publicat de: Euronews

Acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră a fost prelungit cu două luni, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP.

"S-a decis prelungirea cu două luni suplimentare a acordului cerealier în Marea Neagră", acord încheiat în iulie 2022, a declarat şeful statului turc cu privire la acest acord ce vizează Ucraina şi Rusia.

Kremlinul a afirmat marţi că rămân încă "multe întrebări fără răspuns" de rezolvat înainte de prelungirea acordului, care urma să expire joi seara.

Semnat în iulie anul trecut între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, acordul a permis să fie exportate în ultimele zece luni peste 30 de milioane de tone de cereale ucrainene.

Acordul, care a permis astfel atenuarea crizei alimentare mondiale provocate de război, mai fusese reînnoit înainte pentru 60 de zile, pe data de 19 martie.

Teoretic, prelungirile sunt menite să fie valabile 120 de zile, însă Rusia a spus că acceptă o prelungire de numai 60 de zile.

Moscova afirmă că dacă exporturile de cereale ucrainene au putut fi reluate, exporturile de îngrăşăminte şi de produse alimentare ruseşti rămân blocate de obstacole legate de sancţiunile impuse Rusiei de ţările occidentale după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE