5 știri - Economic, rubrica de știri săptămânală prezentată de jurnalistul Euronews România, Daniel Coman, îți aduce cele mai importante cinci subiecte din lumea economică, în coproducție cu Libertatea.
Inflația a ajuns la aproape 11%. Ce ne costă mai mult
Trăim tot mai scump. Inflația a urcat din nou. În medie, produsele și serviciile pe care tu le plătești astăzi costă cu aproape 11% mai mult decât acum un an. Hai să vedem pe ce dăm mai mulți bani.
Cele mai mari creșteri de preț s-au înregistrat la servicii. Chiriile sunt astăzi cu peste 43% mai mari decât anul trecut. Facturile pentru apă, canalizare și salubritate au crescut și ele semnificativ.
În ceea ce privește alimentele, cafeaua s-a scumpit cel mai mult, peste 20%, urmată de ouă cu 14%. Cartofii, fasolea și făina, pe de altă parte, sunt mai ieftine.
La capitolul produse nealimentare, electricitatea conduce topul scumpirilor, cu o creștere de peste 55%, după eliminarea plafonării.
Și carburanții s-au scumpit: peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aceeași inflație de 11%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană, e și motivul principal care scade puterea noastră de cumpărare, deși salariul mediu a crescut, Cu 3,5%, ce-i drept.
Efectele economice ale crizei politice din România
Totul se întâmplă în contextul în care a trecut o lună și jumătate de când România nu are un guvern stabil, cu puteri depline, iar efectele sunt mai serioase decât crezi. În primul rând, banii din PNRR sunt în pericol. Reforme care valorează miliarde de euro trebuie finalizate până în luna august, însă multe sunt blocate, iar un guvern interimar nu poate adopta ordonanțe pentru a grăbi procesul.
În agricultură, de exemplu, fermierii avertizează că subvențiile pot întârzia, iar costurile de producție vor crește. În același timp, piețele financiare urmăresc atent situația politică. Dacă investitorii își pierd încrederea, România riscă retrogradarea ratingului de țară. Asta poate să însemne pentru tine credite mai scumpe și presiune pe cursul leu-euro.
Bănci amendate pentru măsluirea ROBOR
Dacă ai sau ai avut un credit în lei cu dobândă variabilă, informațiile astea te privesc direct. Consiliul Concurenței a aplicat amenzi record, peste 700 de milioane de euro pentru 10 dintre cele mai mari bănci din țară, după ce a concluzionat că și-au coordonat comportamentul în procesul de stabilire a ROBOR. Băncile, pe de altă parte, resping acuzațiile și anunță că vor contesta decizia în instanță.
Dar de ce e asta important pentru tine? Pentru că ROBOR a fost indicele folosit la calculul ratelor pentru milioane de credite. Dacă decizia rămâne definitivă, ai putea cere despăgubiri, individual sau prin acțiuni colective.
ASF a retras autorizația DallBogg
Ai RCA la DallBogg sau ai fost lovit de o mașină asigurată la DallBogg? Atunci, fii atent la ce urmează. Autoritatea de Supraveghere Financiară din Bulgaria a retras autorizația companiei, după mai multe probleme legate de plata daunelor. Așa că, dacă ai RCA la DallBogg, verifică imediat data de expirare a poliței și pregătește-te să închei o nouă asigurare înainte să rămâi fără acoperire. Mai grav, dacă ești lovit de o mașină asigurată la DallBogg, atunci situația se cam complică pentru tine. Nu pleca fără constatare amiabilă sau proces-verbal de la poliție și, foarte important, păstrează toate documentele. Oricum, îți recomand să contactezi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.
De ce trebuie să ne intereseze pe toți deficitul bugetar al României
Hai să îți explic de ce te interesează faptul că România are cel mai mare deficit bugetar din toată Uniunea Europeană. Deficitul e gaura din buget. Statul cheltuie mai mulți bani decât încasează, trebuie să se împrumute ca să acopere această diferență.
Însă problema e că banii nu sunt gratis. Cu cât statul se împrumută mai mult, cu atât plătește dobânzi mai mari. Iar nota de plată ajunge, în final, tot la noi, contribuabilii: prin taxe mai mari, impozite noi, investiții amânate, servicii publice subfinanțate.
Pe scurt, deficitul nu e doar așa, o cifră într-un raport al Ministerului de Finanțe. E diferența dintre cât cheltuie statul și cât trebui să plătim noi, mai devreme sau mai târziu.
- Proiectul „5 știri - Economic” este o colaborare între Euronews România și Libertatea.
