SUA
1 min
3 ani de la atacul asupra Capitoliului. Peste 1.200 de persoane au fost puse sub acuzare, inclusiv Donald Trump
Au trecut trei ani de când simpatizanții fostului președinte Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul Statelor Unite. În acest timp, peste 1.200 de persoane au fost acuzate de infracțiuni care decurg din atacul care a avut loc pe 6 ianuarie 2021.
1 min
1 min
Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că stârneşte frică, după discursul de campanie al preşedintelui
Donald Trump l-a acuzat, vineri, pe Joe Biden că stârneşte frică, după discursul preşedintelui democrat ţinut în Pennsylvania, în care a comparat retorica fostului şef de stat republican cu cea a ”Germaniei naziste”.
1 min
1 min
Evoluția alegerilor prezidențiale din SUA, influențată de o țară din Asia. Diplomat: ”O să vedem pe 13 ianuarie ce se întâmplă acolo”
Evoluțiile politice din jurul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ar putea fi influențate de rezultatul scrutinului prin care Taiwanul alege un nou șef de stat în mai puțin de două săptămâni, a declarat diplomatul George Miloșan, la Euronews România.
1 min
1 min
Actorul american Christian Oliver și cele două fiice ale sale au murit într-un accident de avion
Tragedia a avut loc în apropierea unei micuțe insule private din Caraibe, Petit Nevis, potrivit poliției din St. Vincent și Grenadine, în timp ce avionul se îndrepta spre Sfânta Lucia.
1 min
1 min
A murit Glynis Johns, actrița din "Mary Poppins". Ea avea 100 de ani
Actrița de origine britanică avea și cetățenie americană și sudafricană. Ea a avut o carieră în teatru și film pe care a început-o cu o apariție chiar de pe vremea când avea câteva săptămâni, ținută în brațe de bunica sa. Însă cariera sa în teatru a debutat, efectiv, la vârsta de 8 ani.
1 min
1 min
Raport SUA: 20 de ţări au îmbogăţit cu milioane de dolari patrimoniul lui Trump când acesta era preşedinte
Patrimoniul fostului preşedinte republican Donald Trump a crescut cu 7,8 milioane de dolari primiţi de la 20 de ţări, între care China şi Arabia Saudită, în perioada în care acesta s-a aflat la Casa Albă.
1 min
1 min
Joe Biden și-a lansat primul clip de campanie pentru alegerile din 2024. Președintele SUA vorbește despre ameninţări la adresa democraţiei
Echipa de campanie a preşedintelui Joe Biden a lansat joi un prim spot de televiziune pentru realegerea la scrutinul prezidenţial de anul acesta.
1 min
1 min
Fostul președinte american Bill Clinton, pe lista miliardarului Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual cu minore
Fostul președinte american Bill Clinton și prințul Marii Britanii, Andrew, se află pe lista persoanelor care au avut legături cu miliardarul Jeffrey Epstein, care s-a sinucis într-o închisoare americană, înainte de afla un verdict, fiind acuzat de trafic sexual cu minore.
1 min
1 min
Donald Trump contestă la Curtea Supremă a SUA eliminarea de pe buletinele de vot din statul Colorado
Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut miercuri Curţii Supreme a SUA să intervină după ce instanţa cea mai înaltă din statul Colorado l-a eliminat de pe buletinele de vot pentru alegerile interne din Partidul Republican
1 min
1 min
Gruparea Hamas dispune în continuare de ''capacităţi importante'' în Fâşia Gaza, afirmă Casa Albă
Hamas dispune în continuare de "capacităţi importante" în Fâşia Gaza, după aproape trei luni de operaţiuni israeliene împotriva mişcării palestiniene, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.
1 min
1 min
Claudine Gay, rectorul Universității Harvard, demisionează pe fondul unor acuzații de plagiat și antisemitism
Claudine Gay, președinta Universității Harvard, și-a anunțat demisia după ce a fost acuzată de plagiat și că ar fi permis apariția unui puternic sentiment antisemit în prestigioasa universitate. Ea pune astfel capăt unui mandat de șase luni, cel mai scurt din istoria Harvard.
1 min
1 min
Senatorul american Robert Menendez, acuzat de trafic de influenţă în folosul Qatarului
Senatorul american Robert Menendez, deja inculpat pentru corupţie şi trafic de influenţă în folosul Egiptului, este în prezent acuzat de fapte similare în beneficiul Qatarului, potrivit unui document judiciar dezvăluit marţi.
1 min
1 min
Donald Trump contestă ineligibilitatea sa în statul Maine
Fostul preşedinte american Donald Trump a depus recurs marţi împotriva unei decizii care îl exclude de pe buletinele de vot la primarele republicane din statul Maine, al doilea luând o astfel de măsură cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale.
1 min
1 min
Soarta războiului din Ucraina va fi decisă în 2024, iar noul an va fi unul critic pentru Putin
Putin va fi obligat de realitățile din Rusia să nu se mai gândească la continuarea războiului, ci la cum va trebui să găsească soluții pentru a nu face și mai mizerabile viețile cetățenilor ruși
1 min
1 min
În 2024, 49% din populația planetei merge la alegeri. Ordinea globală poate fi schimbată după voturile din SUA, Mexic, Taiwan, Senegal sau India
Pe lângă cele trei alegeri din România, printre cele mai importante scrutinuri vor avea loc în SUA, pe final de 2024, acolo unde Donald Trump (77 de ani) este văzut drept favorit în fața actualului șef al statului Joe Biden (81 de ani).
1 min
1 min
Xi Jinping și Joe Biden s-au felicitat reciproc la aniversarea a 45 de ani de relaţii între SUA şi China
Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut un schimb de mesaje de felicitare cu omologul său american, Joe Biden, cu ocazia celei de-a 45-a aniversări de la stabilirea relaţiilor dintre Washington şi Beijing.
1 min