Filmul operațiunii din Venezuela și a capturării lui Nicolas Maduro. Ce spun oficialii americani

Dictatorul venezuelean Nicolas Maduro se află într-un centru de detenție din New York, la finalul unei operațiuni ca în filme. El urma va fi adus în fața instanței pentru acuzații de trafic de droguri și de arme și pentru terorism.

Între timp, apar noi detalii privind culisele operațiunii. O echipă de agenți CIA se infiltrase în capitala Venezuelei, Caracas, încă din vara anului 2025 și a pregătit în detaliu misiunea care a dus la capturarea liderului venezuelean.

Filmul operațiunii din Venezuela și a capturării lui Nicolas Maduro

„Noapte bună. La mulți ani!”

Aceasta este prima înregistrare cu Nicolas Maduro, distribuită chiar de către Casa Albă, la scurt timp după ce dictatorul venezuelean a fost adus în Statele Unite. El vorbea cu agenții care îl flancau.

Maduro poartă pe cap un fel de mască folosită anterior pentru a-i acoperi ochii. Este încadrat de agenți și pășește pe un hol dintr-o clădire a Agenției Antidrog.

Este prima dovadă video a arestării lui Maduro, după fotografia distribuită chiar de președintele Donald Trump, cu ceva timp înainte. În acea fotografie, fostul președinte al Venezuelei apare îmbrăcat într-un trening, are căști pe urechi și ochii acoperiți cu ochelari de soare foarte întunecați. Are mâinile legate și ține în mâini o sticlă de apă. Fotografia a fost făcută la bordul navei de asalt USS Iwo Jima, în timpul călătoriei dinspre Venezuela spre SUA.

Aeronava care i-a adus pe dictator și soția sa în Statele Unite a aterizat în jurul orei 5 PM, ora locală. Maduro a fost apoi transportat la un centru de detenție din Manhattan, de către un convoi de vehicule ale forțelor de ordine.

Casa Albă a publicat și un film al operațiunii speciale Absolut Resolve (n.r.: Hotărâre totală), menite să îl aducă pe Maduro în fața justiției.

Capturarea lui Maduro a fost următită de președintele Donald Trump, șeful diplomației Marco Rubio, secretarul apărării, Pete ,Hegseth și liderii armatei, în centrul de comandă improvizat la reședința președintelui de la Mar a Lago.

Donald Trump, președintele SUA: „Puterea militară copleșitoare a Americii: forțele aeriene, terestre și navale au fost utilizate pentru a lansa un atac spectaculos. A fost un atac cum nu s-a mai văzut de la al Doilea Război Mondial. A fost o forță împotriva unei fortărețe militare puternic înarmate din inima Caracasului, pentru a-l aduce pe dictatorul ilegal Nicolas Maduro în fața justiției. A fost una dintre cele mai uimitoare, eficiente și puternice demonstrații de putere și competență militară americană din istoria Americii."

Șeful diplomației americane a insistat că Nicolas Maduro era un lider ilegitim pentru toate administrațiile americane, dar și pentru Uniunea Europeană și alte țări.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: „Vreau să fiu clar în privința unui lucru: Nicolas Maduro a avut multiple ocazii să evite acest lucru, i s-au făcut multiple oferte foarte, foarte generoase, dar el a ales să se comporte ca un om nesăbuit. A ales să se joace, iar rezultatul este ceea ce am văzut."

În ajun de Crăciun, pe 23 decembrie, Statele Unite i-ar fi oferit lui Maduro varianta exilului în Turcia, însă acesta a refuzat, potrivit unui oficial american citat de New York Times.

Americanii au susținut că operațiunea Absolut Resolve, demnă de un film, a fost un succes deplin al propriilor elite militare, iar recompensa de 50 de milioane de dolari pentru arestarea lui Maduro nu va mai fi acordată nimănui.

Serviciul de spionaj american a jucat un rol decisiv. Anul trecut, în august, o echipă clandestină de ofițeri CIA s-a strecurat în Venezuela pentru a strânge informații despre Maduro. New York Times relatează că echipa CIA a colaborat totuși cu „o sursă umană” apropiată de Maduro și a folosit o întreagă flotă de drone invizibile care le-au permis spionilor americani să observe detalii minuțioase despre rutina zilnică a lui Maduro.

Dan Caine, șeful Statului Major Interarme: „După luni de muncă depusă de colegii noștri din serviciile de informații, pentru a-l găsi pe Maduro și a înțelege cum se deplasa, unde locuia, unde călătorea, ce mânca, ce purta, ce animale de companie avea, la începutul lunii decembrie, echipa noastră era pregătită să acționeze, în așteptarea unei serii de evenimente concurente. Cheia era alegerea zilei potrivite pentru a minimiza riscul rănirii civililor și a maximiza elementul surpriză."

Misiunea CIA a fost cu atât mai riscantă cu cât ambasada SUA era închisă, iar agenții secreți nu au putut opera sub acoperirea diplomatică.

Dan Caine, șeful Statului Major Interarme: „O operațiune de extracție atât de precisă încât a implicat peste 150 de aeronave lansate în emisfera vestică, în strânsă coordonare, toate întrunindu-se la timp și la locul stabilit pentru a produce efecte, cu un singur scop.”

Capturarea lui Maduro este cea mai spectaculoasă operațiune a unităților de elită ale armatei americane, de la lichidarea lui Osama bin Laden, în Pakistan, în 2011.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE