Democratul Zohran Mamdani a depus jurământul ca primar al New York-ului joi, imediat după miezul nopții, într-o scurtă ceremonie privată alături de familia sa, în cadrul căreia a afirmat că a servi ca edil este 'onoarea și privilegiul' vieții sale, transmite EFE.
Politicianul din aripa socialistă a fost învestit de procurorul statului New York, Letitia James, pe care o consideră una dintre sursele sale de inspirație, într-o stație de metrou istorică, cu design spaniol și închisă publicului, numită Old City Hall, situată sub primărie.
Alegerea locului a urmărit să fie 'o mărturie despre importanța transportului public, vitalitatea, sănătatea și moștenirea orașului nostru', a afirmat primarul, care a semnat documente și a plătit o taxă de nouă dolari secretarului primăriei chiar acolo.
Zohran Mamdani, cel de-al 112-lea primar al New York-ului, este, la 34 de ani, al doilea cel mai tânăr primar al orașului, primul de origine din Asia de Sud și, de asemenea, primul musulman, așa că a depus jurământul cu mâna pe Coran, pe care îl ținea soția sa, Rama Duwaji.
Înaintea ceremoniei de depunere a jurământului, Letitia James l-a elogiat pe primar declarând că este 'mândră de ceea ce a realizat' și încrezătoare că Mamadani va aduce 'o nouă eră de progres, promisiuni și prosperitate' în metropola americană.
Evenimentul, care a durat mai puțin de cinci minute, a fost transmis pe canalul de YouTube al biroului primarului și a dat impresia că s-a încheiat înainte ca Mamdani să își termine discursul. Doar câteva mijloace de informare locale au fost acreditate.
Conform publicației digitale AmNY, noul primar a anunțat numirea responsabilului Departamentului de Transport, care va fi Mike Flynn, un fost angajat al acestui departament specializat în programe pentru pietoni și bicicliști.
Zohran Mamdani va depune din nou jurământul joi, pe scările Primăriei, la ora locală 13:00, într-un eveniment în care va fi învestit de senatorul de stânga Bernie Sanders și care va fi urmat de o petrecere comunitară deschisă publicului pe străzile din sudul Manhattanului.
La eveniment, care va fi transmis online, vor fi prezenți reprezentanta democrată Alexandria Ocasio-Cortez, Avocatul Poporului din New York, Jumaane Williams, și controlorul ales Mark Levine, printre alte figuri politice.
