Cătălin Predoiu a declarat în timpul ultimului omagiu adus lui Mircea Lucescu la Arena Națională că, în semn de respect pentru contribuțiile fostului selecționer al României atât pentru fotbalul național dar și mondial, viitorul stadion Dinamo îi va purta numele.
Cătălin Predoiu, ministrul român de Interne: „A revoluționat fotbalul românesc și profesia de antrenor de fotbal, și a devenit o valoare națională, recunoscută în toată lumea. În chip de respect pentru aceste lucruri minunate, care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al clubului Dinamo, stadionul Dinamo – Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște, pe marele Mircea Lucescu”.
Proiectul, cu o valoare inițială de 172 de milioane de euro, include:
- 25.059 de locuri, conform standardelor UEFA de nivel 4
- Vestiare moderne pentru echipele gazdă și oaspete, arbitri și personal auxiliar
- Spații dedicate presei și transmisiunilor TV
- Dotări sanitare moderne și facilități pentru persoanele cu dizabilități
Complexul va include săli pentru mai multe sporturi, spații de cantonament și zone tehnice, precum și un heliport SMURD și un spațiu expozițional.
