Cele două lovituri cu drone asupra navelor din Marea Neagră în interval de câteva ore au ridicat semnale serioase nu doar la nivelul țării noastre, ci și în NATO. Atacul asupra navei Yaro, din seara de 14 octombrie, a avut loc în zona teritorială, în timp ce lovitura asupra navei Wide Trader a fost în zona contiguă.
Diferența stă în cât de departe de țărm se întind aceste zone și în ce drepturi are statul riveran, conform Convenției ONU privind dreptul mării, UNCLOS 1982, la care România este parte.
Aceste zone economice ale statelor vecine de la Marea Neagră au fost delimitate prin negociere. România și-a stabilit limitele maritime prin hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 2009 (cazul Insula Șerpilor), care i-a atribuit o parte importantă din platoul continental și din zona economică exclusivă, bogată în zăcăminte de gaze.
Marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă
Marea teritorială = suveranitate. Se întinde până la 12 mile marine (circa 22 km) de la linia de bază, adică linia țărmului. Aici statul român are suveranitate deplină, a fel ca pe uscat. Este vorba de legi și de control care se aplică asupra resurselor și spațiului aerian de deasupra zonei. În această zonă au dreptul de trecere navele străine.
Un atac în zona teritorială încalcă suveranitatea, iar România poate interveni cu forțe navale și aeriene, poate aresta atacatorii și îi poate judeca după legea română. Dacă atacul vine de la un stat și este armat, România poate invoca legitima apărare (art. 51 din Carta ONU), cu respectarea necesității și proporționalității.
Zona contiguă = control limitat. Se întinde de la 12 până la 24 mile marine de la linia de bază, adică între 22 și 44 km. Acesta nu este un teritoriu suveran, dar statul poate exercita control limitat, precum acțiuni de prevenire și sancționare a încălcărilor legilor vamale, fiscale, de imigrare și sanitare.
În cazul unui atac în zona continugă, competențele sunt limitate la controlul vamal, fiscal, sanitar și de imigrare. Dacă ar fi aici un atac armat, România se bazează pe regulile din zona economică exclusivă și pe marea liberă, nu pe suveranitate.
Zona economică exclusivă (ZEE) = drepturi economice. Se întinde până la 200 mile marine de la linia de bază, adică până la 370 de km. Aici, statul are drepturi suverane economice, precum pescuit, petrol și gaze, energie eoliană, cercetare, sau protecția mediului. În această zonă, navele și avioanele străine au libertate de navigație și de survol, plus dreptul de a pune cabluri și conducte submarine. În zona economică exclusivă se află și Neptun Deep.
Dacă ținta este o navă sub pavilion românesc în zona economică exclusivă, România are jurisdicție asupra ei oriunde s-ar afla și poate cere socoteală atacatorilor. Dacă ținta este o platformă sau o instalație românească (gaze, eolian), România poate institui zone de securitate de până la 500 m și poate acționa pentru protecția lor. Pentru atacuri făcute de alte state, se aplică legitima apărare, dar răspunsul armat este permis doar dacă atacul este suficient de grav.
Dacă atacul are loc asupra unei nave străine, în afara mării teritoriale, România nu are o obligație generală de a o apăra. Are însă obligația de a da asistență persoanelor aflate în pericol pe mare (art. 98 UNCLOS), de exemplu prin salvare, coordonată de centrul din Constanța.
Pe plan diplomatic și militar, România poate sesiza Consiliul de Securitate ONU și NATO.
Articolul 5 al NATO se aplică clar la un atac armat asupra teritoriului României, inclusiv în marea teritorială. Pentru nave în zona economică exclusivă, decizia este mai nuanțată și, în mare parte, politică.
Virgil Bălăceanu: „Cred că loviturile aparțin rușilor”
Monica Mihai, jurnalist Euronesws: „Două incidente în interval de câteva ore. E foarte important să înțelegem unde anume erau aceste nave pentru a putea observa foarte clar cum aceste atacuri se apropie din ce în ce mai mult de locul asupra căruia România are suveranitate deplină, adică apele teritoriale.
Nava Wide Trader, cea care a fost lovită în această dimineață, este în zona continguă, undeva la o distanță între 22 și 44 de km. Însă nava Yaro, cea care a fost atacată pe 14 octombrie, vedem clar că este în Marea teritorială, adică zona asupra căreia România deține suveranitate completă.”
Virgil Bălăceanu, general în rezervă: „Ne așteptam la așa ceva, nu cred că ar trebui să ne ia prin surprindere, în condițiile intensificării războiului economic reciproc între Rusia și Ucraina. Dar acum asistăm la o amplificare a loviturilor Rusiei, deși nu s-au pronunțat nici românii, nici bulgarii cu privire la proveniența dronelor care lovesc nave omerciale care realizează activități de comerț cu Ucraina. Plecăm însă de la o premisă care cred că este adevărată: loviturile aparțin rușilor. Premierul Bulgariei a spus doar atât: nu știm cine sunt cei care au lovit, dar situația este avatnajoasă pentru Federația rusă, indirect, nu? Face o trimitere către Rusia.
Problema se complică din acest punct de vedere, asistăm nu la o escladare a războiului în sine, ci la o escaladare a componentei economice a războiului din Ucraina și nu trebuie să mai plecăm de la ideea că loviturile vor fi asupra navelor care execută deplasarea în zona economică exclusivă. Avem date certe cu privire la zona contiguă și posibil să asistăm la asemenea lovituri și în apele teritoriale, ceea ce înseamnă și o incidență cu privire la acoperirea din punct de vedere al proteciței pe care și-o asumă NATO. Vorbim de apele teritoriale ale României. Posibil să apară asemenea lovituri și în apele teritoriale ae Bulgariei.
Nu poate să intre sub incidența articolului 5, din punctul meu de vedere, pentru că nu avem date exacte care pot fi probate, cine este atacatorul. La ora actuală, sunt doar presupuneri, există un discurs, o atitudine la nivel diplomatic. Pe de altă parte, nu trebuie să ne gândim la invocarea articolului 5, pentru că este greu de invocat în condițiile unui război hibrid. Asistăm la o escaladare, dar nu a războiului clasic, nu avem indici că războiul convențional din Ucraina se va extinde. Însă pot să apară asemenea situații care sunt legate și de faptul că Rusia va nega că este la originea acestor atacuri și posibil va spune că sunt alți actori, făcând o trimitere indirectă deocamdată către Ucraina, semnalând faptul că Ucraina ar putea să fie la originea acestor atacuri, în condițiile în care ar desfășura ei operații su steag fals, la care ne așteptam noi și trebuie să ne așteptăm în continuare din partea Rusiei. Mă gândesc în primul rând la zona cea mai sensibilă, platforma de exploatare a gazelor naturale Alfa Deep.
Ce este de făcut? Am putea răspunde prin ceea ce ar fi trebuit făcut. Măcar acum să se gândească la asemenea lucru și numai într-o asemenea stuație de criză. Ministrul Apărării, în discuții cu ministrul bulgar al Apărării, s-a convenit să transmită o scrisoare către NATO, pentru a se crea un comandament aliat al țărilor riverane Mării Negre și vorbim de Turcia, Bulgaria și România. Ideea aceasta am susținut-o de foarte multe ori, că este nevoie de o forță navală de protecție a ariei de responsabilitate a apelor teritoriale, dar și a zonei economice exclusive și a zonei contingue, fără doar și poate, astfel încât NATO să aibă o prezență permanentă. Lucrurile acestea nu se pot rezolva decât prin participarea Turciei. Este bine că s-a propus că acest comandament, dacă va fi creat, dincolo de comanda care este rotațională, a grupării navale operative de luptă împotriva minelor în derivă. Lucrurile sunt mult mai complicate acum. Nu reprezintă principalul pericol minele în derivă din acvatoriul Mării Negre, ci tocmai aceste atacuri care se fac mai ales cu drone aeriene. Nu mai asistăm la acțiuni cu dronele maritime, sunt atacuri directe. Nu sunt asupra unor obiective civile ale noastre, nu sunt atacate nave române, dar atacul se produce în zona de interes a României, zona economică exclusivă, zona contigură și mai ales apele tritoriale.”
