Au început lucrările la noul stadion Dinamo. Lucrările vor costa 172 de milioane de euro și vor fi gata în anul 2028

Au început, în sfârșit, lucrările la noul stadion al echipei de fotbal din „Ștefan cel Mare”. Proiectul este unul pe care fanii echipei îl așteaptă de mulți ani. Despre o nouă arenă se vorbește încă din anul 2012.

Oficialii CS Dinamo au anunțat că au început lucrările la noul stadion

Dinamo va avea din anul 2028 un stadion nou. Cel puțin așa spune proiectul care are o valoare inițială de 172 de milioane de euro. Primele buldozere au apărut deja în „Ștefan cel Mare”, iar de astăzi au început, oficial, lucrările.

„ZIUA CEA MARE A SOSIT!

Astăzi, 19 ianuarie 2026, au început oficial lucrările la noul stadion DINAMO .

Primele utilaje au intrat pe șantier, au fost amplasate containerele pentru organizarea de șantier, iar zona începe să prindă contur. E primul pas spre construcția noii „case” din Ștefan cel Mare”, se spune în comunicatul oficial al CS Dinamo.

Arena din Ștefan cel Mare a fost inaugurată în anul 1951, iar de-a lungul anilor a fost renovată de mai multe ori. În ultima perioadă însă situația s-a degradat destul de mult și pentru că situația juridică a acestui stadion a fost una incertă, iar lucrările au fost de mai multe ori amânate. Ultimul meci aici al lui FC Dinamo a fost pe 29 mai 2022, în returul barajului cu Universitatea Cluj. A fost o „dublă” în urma căreia Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie. CS Dinamo a jucat aici inclusiv în sezonul trecut, până la promovarea în Liga a II-a.

Cum va arăta noul stadion Dinamo

  • 25.059 de locuri, conforme cu cerințele UEFA, nivel 4
  • Vestiare moderne pentru gazde, oaspeți, arbitri și personal auxiliar
  • Spații pentru presă și transmisiuni TV
  • Dotări sanitare moderne și facilități pentru persoane cu dizabilități

Tot aici se vor construi săli de box, haltere, judo, lupte, gimnastică, fitness și scrimă, spații pentru cantonamente, zone tehnice și de depozitare. Complexul va dispune de un heliport SMURD, dar și de un spațiu expozițional.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5